
Două misiuni contra cronometru pentru salvamontiștii gorjeni: persoană accidentată și alta dispărută. FOTO
Foto Salvamont Gorj Salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Gorj au avut astăzi două intervenții de urgență, desfășurate aproape simultan, în zone diferite ale județului. Prima alarmă a venit pentru acordarea primului ajutor medical și extragerea unei persoane accidentate în zona Căldării Latoriței. O echipă aflată în tura operativă la Baza Salvamont Rânca a intervenit rapid, a stabilizat victima la fața locului și a transportat-o până într-o zonă accesibilă .