De săptămâna viitoare se stropește din nou împotriva țânțarilor la Timișoara
Inapoi

De săptămâna viitoare se stropește din nou împotriva țânțarilor la Timișoara

Postat cu 12 ore în urmă

Update cu 11 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Actualitate
Acțiunea pentru combaterea țânțarilor și larvelor acestora se va desfășura în intervalul orar 22 – 6, de marți, 29 iulie, până pe 10 august, iar dacă vremea nu va permite, aceasta va fi reprogramată. „Pe perioada campaniei, municipalitatea recomandă cetățenilor, în special copiilor, persoanelor vârstnice, cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici să evite zonele unde se desfășoară acțiunea și să nu stea în apropierea utilajelor ce pulverizează soluțiile, pentru a preveni eventualele incidente. În plus, recomandăm apicultorilor să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara zonei de stropire, pe durata acțiunii”, precizează reprezentanții primăriei. Sa va stropi cu Cymina și VECTOBAC WG, produse avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii, iar personalul care execută lucrările este calificat şi autorizat, dau asigurări aceștia. Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

O tânără din Scoarța, Gorj a devenit primul român cu rol de conducere în cea mai mare rețea de tineri pentru mediu din Europa

O fostă elevă a Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, Alexandra Popescu, originară din comuna Scoarța, a reușit o performanță remarcabilă pe plan internațional: a fost aleasă trezorier în biroul de conducere al rețelei Youth and Environment Europe (YEE), devenind primul român care ocupă o funcție de leadership în această organizație europeană de prestigiu. Alexandra, în prezent studentă la Dartmouth College în Statele Unite, va avea o responsabilitate majoră .

Actualitate

Jale și durere la Samarinești, Gorj! Daniel, tânărul mort în accidentul de la Hinova, a lăsat în urmă trei copilași

Daniel Comoritan, gorjeanul de 37 de ani, șofer pe un microbuz care transporta pâine, și-a pierdut viața în această dimineață într-un teribil accident rutier petrecut la Hinova, județul Mehedinți. Bărbatul se căsătorise anul trecut și era tatăl a trei copii minori. Primii doi copii erau din prima căsătorie, iar cu a doua soție avea un bebeluș de doar câteva luni. Familia locuia în Samarinești, iar Daniel mai avea un frate .

Actualitate

Tragedie în Peștișani: Ei sunt cei doi bărbați care și-au pierdut viața în accident. Unul dintre ei era pădurar. FOTO

Durere fără margini în comuna Peștișani, județul Gorj, după accidentul montan petrecut luni seara în urma răsturnării unui vehicul forestier. Doi bărbați și-au pierdut viața, iar alți patru au fost răniți. Printre victimele decedate se află Laurențiu Popescu, pădurar la Ocolul Silvic Peștișani încă din anul 2009, și Marian Burciu, în vârstă de 53 de ani. Tragedia a zguduit întreaga comunitate, iar prietenii apropiați au transmis mesaje sfâșietoare în memoria .

Actualitate

A ales să nască la Târgu Jiu, deși trăiește la Beijing de peste 10 ani!

Ioana Gomoi, jurnalistă internațională în cadrul televiziunii globale CGTN din China fiind specialist în diplomație, a luat o decizie care a surprins pe mulți: deși este stabilită de peste un deceniu la Beijing, ea a ales să revină în orașul natal, Târgu Jiu, pentru a aduce pe lume primul său copil. Nașterea a avut loc la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, sub supravegherea medicului Adrian Tetileanu, coordonatorul Secției .

Pagina de facebook

-
-

Recente din gorj-2

-
-

23:03

Grevă de avertisment în primăriile din Gorj

Greva de avertisment a fost organizată, între orele 11:00 și 13:00, de sindicatele din administrație la nivel național. Funcționarii amenință că, săptămâna viitoare, ar putea avea loc o grevă generală. Principala nemulțumire a angajaților din primării este că vor urma concedieri în administraţia locală. La Primăria Bălești, 11 salariați din 39 ar urma să fie concediați, potrivit lui Spiridon Nicolescu, șef Serviciu Economic.
Image Description

22:50

Revolta unui primar din Gorj. “Am cheltuit bani din bugetul local, cine mi-i mai dă înapoi?”

Ion Stamatoiu afirmă că a ajuns să simtă că este” retardat mintal”, pentru că nu înțelege de ce guvernanții vor să ia măsura sistării unor investiții finanțate prin intermediul programelor naționale. Primarul comunei Scoarța se întreabă ce vor face autoritățile locale care au deschis șantiere, dar și ce vor zice oamenii când vor vedea investiții abandonate.
Image Description

22:49

Director din minerit: Ar fi o crimă să oprești investițiile în acest moment

Gabriel Giorgi a reacționat după ce președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a tras un nou semnal de alarmă guvernanților privind problemele majore pe care le va genera sistarea unor investiții pe Programul Anghel Saligny. Directorul Medserv Min atrage atenția că în Gorj există deja probleme cu soarta Complexului Energetic Oltenia, companie aflată pe un plan de închidere. În opinia sa, dacă guvernul va tăia și elanul firmelor de construcții,
Image Description

22:35

Ce s-a întâmplat cu banii pe Programul ”Anghel Saligny”. “Ori acceptăm o realitate, ori ne punem poalele în cap!”

Ion Iordache crede că social-democrații critică măsura Guvernului Bolojan de a sista anumite investiții pe Programul” Anghel Saligny” pentru “a câștiga electoral dintr-o situație extrem de complicată la care a contribuit toată lumea”. Președintele PNL Gorj, deputatul Ion Iordache, susține că banii pe Programul” Anghel Saligny” s-au consumat deja, iar PSD știe acest aspect.
Image Description

22:31

Au lucrat în aceleași condiții ca minerii, dar nu au beneficiat de reducerea vârstei de pensionare. Ce s-a întâmplat

Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia au beneficiat de reducerea vârstei de pensionare pe Legile nr. 74 și 197. Deși au lucrat în aceleași condiții, angajații Minprest Rovinari, societate prestatoare de servicii în minerit, nu au putut ieși mai devreme la pensie. Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, afirmă că s-a ajuns în această situație din cauză că nu existat o mișcare sindicală serioasă care să lupte
Image Description

Recente din Romania

-
-

03:56

- Iasi - Pepenele galben și înghețata artizanală de harbuz, atracțiile degustării de la USV Iași. Ieșenii au testat peste 30 de soiuri

Curtea interioară dintre clădirea principală și clădirea TPPA a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) s-a transformat ieri într-un spațiu viu, plin de culoare, arome proaspete și voie bună. Zeci de ieșeni, de toate vârstele, au participat la o amplă degustare de pepeni, organizată de universitate: au fost prezentate peste 30 de soiuri și hibrizi de pepeni verzi și galbeni, proveniți atât de la
Image Description

02:59

- Iasi - Trei colegii din Iaşi, în top 20 naţional după ultima medie de admitere. Vezi detalii mai jos

Iaşul reconfirmă poziţia sa de centru educaţional de elită. Trei colegii din municipiu se regăsesc în top 20 naţional al celor mai bune licee din România, potrivit clasamentului realizat în funcţie de ultima medie de admitere la clasa a IX-a, publicat de Ministerul Educaţiei. Capitala Moldovei este astfel una dintre cele mai bine reprezentate în clasament, alături de Bucureşti, Cluj-Napoca şi Constanţa. Prezenţa a trei colegii din Iaşi în top
Image Description

02:49

- Iasi - 9,62: cea mai mare medie minimă de admitere de la Iași, la „Național”. Peste 4.700 de elevi au fost repartizați ieri la liceele din județ. Estimările ZDI, confirmate

Rezultatele repartizării computerizate au fost publicate miercuri, 24 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro. În județul Iași, 4.777 de absolvenți de clasa a VIII-a au fost admiși în învățământul liceal pentru anul școlar 2025-2026. Estimările realizate de „Ziarul de Iași” privind mediile de admitere s-au dovedit a fi destul de precise în cazul specializărilor de la liceele ieșene cele mai căutate. Dintr-un total de 4.919 elevi care au completat opțiuni pentru admiterea
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
gorj-2 WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul gorj-2
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete