Un tânăr de 24 de ani din Baia de Fier a provocat scene demne de un film de acțiune în toiul nopții, după ce a refuzat să oprească la semnalul poliției, fiind prins cu o alcoolemie uriașă. Urmărirea s-a încheiat în gardul unei locuințe, dar bărbatul a scăpat nevătămat. “La data de 14 august 2025, în jurul orei 02:40, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe D.J. 675C-Baia de Fier, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, iar la scurt timp, conducătorul acestuia a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unei locuințe, situat pe partea stângă a direcției de deplasare, fără a suferi vătămări corporale. Polițiștii au procedat la identificarea conducătorului auto, în identitatea unui tânăr de 24 de ani, din Baia de Fier, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,31 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană aflată sub influența alcoolului.
Scene de panică s-au creat într-un local de pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu, când un bărbat a tulburat ordinea și liniștea publică, provocând teamă în rândul clienților și al personalului. Polițiștii au intervenit prompt, iar agresorul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile. “La data de 13 august 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu-Biroul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu
.
Un viraj greșit și o depășire în desfășurare au dus, în această dimineață, la un accident rutier grav pe DN67, în Târgu Cărbunești. Ambii șoferi implicați au fost răniți și transportați de urgență la spital. “La data de 13 august 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier în localitate. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși
.
Bărbatul de 56 de ani din Târgu Jiu, surprins lovindu-și cu brutalitate soția, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Târgu Jiu, după ce polițiștii Biroului Investigații Criminale au continuat cercetările în dosarul penal pentru violență în familie. “La data de 12 august 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Investigații Criminale au continuat cercetările într-un dosar penal ce vizează
.
Scandal violent într-un local din Bumbești-Jiu s-a încheiat cu reținerea a doi bărbați, de 32 și 71 de ani, care au agresat un client și au provocat panică printre cei prezenți. Cei doi se află acum în arestul IPJ Gorj și sunt cercetați pentru lovire și alte violențe, dar și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. “La data de 12 august 2025, Poliția Orașului Bumbești-Jiu a fost sesizată prin plângere
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.