O tânără de 25 de ani din Ionești a fost atacată în propria casă de fostul partener, care a devenit violent pe fondul geloziei. Polițiștii au intervenit și au emis un ordin de protecție provizoriu. “La data de 8 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizaţi prin apelul 112 de o tânără de 25 de ani, din comuna Ionești, cu privire la faptul că prietenul său, a intrat în locuința sa și a lovit-o cu pumnii și picioarele. În urma primelor cercetări efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în jurul orelor 23:30, un tânăr de 29 de ani, din comuna Urdari, ar fi contactat-o telefonic, de mai multe ori, pe apelantă, însă aceasta nu i-a răspuns. La scurt timp, cel în cauză ar fi bătut la ușa fetei, iar după ce i-a deschis, ar fi intrat în imobil și, pe fondul geloziei și a faptului că nu i-a răspuns la telefon, acesta ar fi devenit agresiv, ar fi tras-o de păr și ar fi lovit-o cu pumnii în zona feței și a corpului, provocându-i leziuni și suferințe fizice. În cauză s-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe.
Un bărbat de 42 de ani a fost condamnat definitiv la 1 an și 2 luni de închisoare pentru hărțuire și violență fizică. Polițiștii l-au prins și l-au dus direct în Penitenciarul Târgu Jiu. ”În cursul zilei de 8 iulie 2025, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj – Serviciul de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, față de un bărbat, de
.
Durere fără margini în comunitatea din Baia de Fier. Luiza, o tânără mămică de doar 24 de ani, și-a pierdut viața la scurt timp după ce a adus pe lume un bebeluș prin cezariană, la spitalul din Novaci. Femeia a fost transferată în stare gravă, în comă, la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, apoi la Craiova, dar inima ei a cedat. Luiza nu era doar o proaspătă mămică –
.
Un bărbat de 39 de ani din Târgu Jiu a fost reținut pentru furt calificat. Câinele de urmă Vas a condus ancheta spre recuperarea prejudiciului. “La data de 8 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale, în continuarea cercetărilor într-o cauză aflată în lucru, au identificat un bărbat de 39 de ani și o femeie de 33 de ani, ambii din Târgu Jiu,
.
Un tânăr din Rovinari, cunoscut cu mai multe fapte penale, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a pătruns într-un magazin și a furat mai multe pachete de țigări, chiar sub privirea vânzătoarei. Fapta s-a petrecut în plină zi, iar autorul a fost identificat rapid de poliție. “La data de 8 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.