Dansatorul Michael Flatley vrea să fie președintele Irlandei. L-ar putea avea contracandidat pe Conor McGregor. Când au loc alegerile
Inapoi

Dansatorul Michael Flatley vrea să fie președintele Irlandei. L-ar putea avea contracandidat pe Conor McGregor. Când au loc alegerile

Postat pe 25 Jul 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Vedeta dansului irlandez Michael Flatley intenţionează să candideze pentru a deveni următorul preşedinte al Irlandei, relatează vineri dpa şi EFE, citând un avocat al artistului, potrivit Agerpres. Flatley, care deţine cetăţenie americană şi irlandeză, şi-a dezvăluit intenţiile, prin intermediul avocatului, în cadrul unei audieri la Tribunalul superior din Dublin legate de autorizarea unor lucrări de construcţie la conacul său din Cork, în sudul insulei.Avocatul Ronnie Hudson a notificat tribunalul cu privire la o „schimbare semnificativă a circumstanţelor” coregrafului, precizând că acesta urmează să revină în Irlanda în următoarele 14 zile pentru a încerca să obţină nominalizarea în vederea candidaturii la alegerile prezidenţiale din această toamnă.Dacă va candida, Flatley, în vârstă de 67 de ani, creatorul spectacolului „Lord of the Dance”, l-ar putea avea ca adversar pe controversatul luptător Conor McGregor. McGregor şi-a exprimat de asemenea interesul pentru această poziţie, după ce a adoptat o poziţie de extremă dreapta anti-imigraţie în ultimele luni.Orice cetăţean irlandez cu vârsta peste 35 de ani poate candida la preşedinţie dacă primeşte sprijinul a cel puţin 20 de membri ai parlamentului naţional sau a patru autorităţi locale, o condiţie pe care Flatley ar putea-o îndeplini, a priori, mai uşor decât McGregor, a cărui reputaţie a scăzut vertiginos în ultimii ani, notează EFE.Coregraful a devenit faimos în întreaga lume în 1995 prin popularizarea dansului tradiţional irlandez cu spectacolul „Riverdance” şi, ulterior, şi-a consolidat statutul de superstar cu „Lord of the Dance”, ajungând în cele din urmă pe lista celor mai bogaţi muzicieni din insulele britanice, realizată de The Sunday Times în 2018. În schimb, McGregor, după ce a abandonat artele marţiale mixte (MMA), a fost implicat într-o serie de scandaluri care i-au subminat popularitatea în Irlanda, deşi acum are sprijinul unor celebrităţi între care preşedintele american Donald Trump şi Elon Musk.Michael Flatley a declarat în timpul unui recent interviu radiodifuzat că, în opinia sa, irlandezii nu „au o voce - o voce profundă, adevărată şi adecvată, care să vorbească limba lor”, precum şi că a auzit preocupările unor „oameni obişnuiţi de pe stradă”, care nu sunt „fericiţi în acest moment”. „Cineva trebuie să vorbească în numele irlandezilor”, a conchis el.Flatley s-a aflat în Irlanda la începutul acestei luni, unde, între altele, a cântat la flaut la o sărbătoare găzduită pe 4 iulie la reşedinţa ambasadorului SUA în Irlanda, Edward Walsh, care a fost numit recent în această funcţie de preşedintele Trump.Alegerile pentru funcţia în mare parte ceremonială de preşedinte al Irlandei sunt aşteptate spre sfârşitul lunii octombrie, legea prevăzând desfăşurarea lor într-un interval de 60 de zile înaintea încheierii mandatului actualului şef de stat Michael Higgins, pe 11 noiembrie.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din gorj-2

-
-

14:00

Câți absolvenți de liceu din Gorj s-au înscris la Bac-ul de toamnă! Mâine încep probele

Un număr de 814 absolvenți de liceu din județul Gorj s-au înscris pentru cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, care începe luni, 4 august. Aceștia sunt elevii care nu au reușit să promoveze examenul în sesiunea din vară și care speră acum să obțină diploma de absolvire. Pentru a promova, fiecare candidat trebuie să obțină cel puțin nota 5 la fiecare disciplină și o medie generală de minimum
Image Description

13:35

Fată de 14 ani, dată dispărută

O fată de 14 ani din Carei e căutată în judeţul Satu Mare, după ce a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. Cei care au informaţii despre Bianca Ekaterina sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție. La data de 3 august a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, la data de 2 august a.c,
Image Description

13:31

Un român de 37 de ani a murit în Thassos

Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a murit sâmbătă în insula grecească Thassos, unde se afla alături de soție și de cei trei copii ai lor. Se pare că bărbatul, care era din județul Arad, a suferit un infarct înainte de a se îneca. Din păcate, toate eforturile de a-l salva au fost zadarnice. „Când a fost adus la mal, era deja vânăt. Toată lumea a încercat manevre
Image Description

13:20

STUDIU: Doliul intens crește semnificativ riscul de deces

Un nou studiu științific demonstrează că durerea provocată de pierderea unei persoane dragi poate avea consecințe devastatoare nu doar emoțional, ci și fizic, crescând în mod alarmant riscul de deces în anii care urmează pierderii. Cercetarea, publicată în jurnalul Frontiers in Public Health, arată că rudele îndoliate care au experimentat „niveluri ridicate” de simptome ale durerii au avut o probabilitate mai mare de a muri în cei 10 ani de
Image Description

13:13

Hidrologii au emis Cod Galben de viituri pe râuri din 11 bazine hidrografice

Hidrologii au instituit un Cod galben de viituri rapide pe râurile mici şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş şi Bârzava, valabil de duminică, ora 20:00, până luni, ora 12:00. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), fenomenele vizate se referă la scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie,
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:18

- Dambovita - Șofer rănit într-un accident rutier pe raza localității Văcărești!

La data de 2 august a.c., în jurul orei 09:25, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Văcărești. Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 36 de ani, din Perșinari, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 721, în localitatea Văcărești, în intersecția cu DJ 722, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare
Image Description

14:14

- Timis - FOTO. Malurile Begăi, neîncăpătoare pentru miile de oameni veniți să vadă „Acqua Forte Parade”

Sâmbătă, în cea de-a doua zi a manifestărilor prilejuite de evenimentul comun Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration, după concertele susținute de Blazzaj, Minelli și MIKA, distracția s-a mutat pe Bega în zona Flora. Malurile canalului au fost neîncăpătoare pentru miile de oameni veniți să vadă un spectacol unic: „Acqua Forte Parade” creat de celebra companie franceză Ilotopie. Francezii au transformat apele canalului Bega într-o scenă vie, unde realitatea a
Image Description

14:10

- Buzau - Echipa „CineLit Creators” concurează pentru Premiul de Popularitate la Boovie 2025

Echipa „CineLit Creators” a Liceului Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman” din Buzău a făcut valuri la festivalul internațional de book-trailere „Boovie 2025” și are nevoie de sprijinul nostruîn competiția pentru Premiul de Popularitate, acordat pe baza voturilor publicului. Elevii buzoieni concurează pentru mult râvnitul premiu unde fiecare Like, Share și Subscribe contează. Trailerul cu care participă este inspirat de volumul „Potențial ascuns” („Hidden Potential: The Science of Achieving Greater Things”)
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
gorj-2 WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul gorj-2
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete