Senatul american a adoptat legea privind interdicția TikTok în SUA
Inapoi

Senatul american a adoptat legea privind interdicția TikTok în SUA

Postat pe 24 Apr 2024

Update cu 10 luni în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Senatul SUA a aprobat proiectul de lege care îi va obliga pe proprietarii chinezi ai aplicației TikTok să o vândă, într-un efort pentru a proteja datele și securitatea americanilor. Proiectul de lege a fost adoptat cu o largă susținere bipartizană în Senat și urmează să fie promulgat de președintele Joe Biden.
Potrivit BBC, această lege controversată dă companiei ByteDance, care deține TikTok, nouă luni să-și vândă acțiunile. Dacă nu vor face acest lucru, aplicația va fi interzisă în Statele Unite.
Șeful de la Casa Albă a confirmat că va promulga legea imediat ce aceasta ajunge pe biroul său. În timp ce reprezentanții ByteDance n-au oferit încă o reacție oficială, compania a declarat anterior că se va opune oricărei tentative de a o forța să-și vândă acțiunile la TikTok. Analiștii spun că această procedură ar putea să dureze ani de zile, deoarece orice acord va avea nevoie și de aprobarea autorităților chineze. Regimul de la Beijing a promis deja că se va opune unei astfel de decizii. Legea a fost votată ca parte a unui pachet de patru proiecte normative, care include și ajutor militar pentru Ucraina, Israel, Taiwan și alți parteneri ai SUA din regiunea Indo-Pacificului. În Senat, 79 de senatori au votat în favoarea legii, iar doar 18 s-au opus. „Timp de ani de zile am permis Partidului Comunist Chinez să controleze una dintre cele mai populare aplicații din America, iar asta a fost periculos”, a declarat senatorul republican Marco Rubio. „O nouă lege va obliga proprietarul chinez să vândă aplicația. E o mișcare bună pentru America”, a adăugat el. După ce au existat temeri că datele a milioane de americani ar putea ajunge în mâinile regimului de la Beijing, Congresul a decis să ia măsuri pentru a separa TikTok de propritori săi chinezi. Într-un comunicat, compania susține că această lege ar urma să încalce dreptul la liberă exprimare al a 170 de milioane de americani, va afecta șapte milioane de companii și va bloca o platformă care contribuie cu 24 de miliarde de dolari anual la economia SUA. Directorul executiv al ByteDance, Shou Zi Chew, a fost interogat de Congres de două ori în mai puțin de un an, pentru a răspunde la întrebări legate de legăturile aplicației, dar și ale sale, cu autoritățile chineze. El a încercat să minimalizeze aceste legături, dar și-a exprimat determinarea de a face tot posibilul, necesar pentru a proteja platforma.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din gorj-2

-
-

21:20

Zi specială pentru Flavi Tita și familia sa

Flavi Tita, cunoscut interpret de muzică de petrecere din Târgu Jiu, și soția sa, Ștefania, o polițistă dedicată, au avut astăzi o zi plină de emoție. Cei doi și-au creștinat băiețelul, pe micuțul Adam Ștefan. Ceremonia a avut loc într-un cadru intim, înconjurat de cei dragi, conform site-ului asingorj.ro. Nașii au fost aleși cu grijă din cercul lor apropiat de prieteni. Loredana Sotea, o renumită artistă de muzică populară, alături de
Image Description

21:05

Autoritățile din Runcu au intervenit după descoperirea unui dezastru ecologic

După ce un biciclist a făcut publice imagini cu mormane de gunoaie aruncate în albia unui pârâu din satul Dobrița, comuna Runcu, autoritățile locale au reacționat rapid. Imaginile au fost publicate pe site-ul nostru, fiind un semnal de alarmă pentru situația din zonă. Zona Copăcel, aflată la câțiva kilometri de Cheile Sohodolului, a fost igienizată de urgență. Primarul comunei, Adi Cîmpeanu, a transmis un mesaj clar pe rețelele sale sociale. "A
Image Description

20:44

Un gorjean mulțumește echipei medicale de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

Un locuitor din Gorj a adresat o scrisoare deschisă de mulțumire echipei medicale de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu după ce tatăl său a fost salvat de la moarte printr-o intervenție chirurgicală de urgență. Conform asingorj.ro, această scrisoare emoționantă reflectă recunoștința fiului, care a dorit să evidențieze munca extraordinară a medicilor. Tatăl său, Cornel Barbuică, a fost diagnosticat cu o formă gravă de cancer de colon, având nevoie urgentă
Image Description

19:54

Culita Sterp răspunde acuzațiilor de neplată a taxelor

Culita Sterp a decis să contracareze acuzațiile referitoare la neplata impozitelor, filmându-se în timp ce plătea o sumăconsiderabilă la un birou al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Artistul a plătit suma de 45.820 de lei, iar pentru a dovedi transparența acțiunii sale, a publicat și chitanța. Recent, un utilizator al rețelelor sociale l-a acuzat pe artist că nu își îndeplinește obligațiile fiscale, spunând: "Lautar ma fac! M-am saturat sa platesc
Image Description

19:39

Haos în Mehedinți după o furtună puternică

Pe 6 mai, localitatea Burila Mare, din județul Mehedinți, a fost lovită de o furtună devastatoare. Cerul s-a întunecat brusc, iar grindina de dimensiuni mari a provocat pagube serioase, rupând acoperișuri, dăunând vehiculelor și afectând culturile agricole. Conform informatiei de la Metroplus, sistemul de protecție antigrindină a fost suspendat în acea zi, lăsând comunitatea expusă în fața forțelor naturii. Imaginile surprinse de localnici arată cum gheata cădea în rafale puternice, în
Image Description

Recente din Romania

-
-

22:18

- Iasi - O alternativă naturală pentru Ozempic: descoperirea care ar putea schimba tratamentul diabetului

O posibilă alternativă naturală pentru Ozempic. O echipă de cercetători din China ar putea fi pe cale să ofere o alternativă naturală la medicamentele de tip Ozempic, utilizate în tratamentul diabetului de tip 2, potrivit defapt.ro. Potrivit unui studiu publicat în Nature Microbiology, un anumit microb intestinal și metaboliții săi ar putea regla în mod natural nivelul glicemiei și pofta de dulciuri. Cercetările realizate pe șoareci și oameni arată că
Image Description

22:18

- Dambovita - Dâmbovițeanul Daniel Popa, la a treia reușită consecutivă în tricoul lui Genclerbirligi. Atacantul la un pas de promovare cu echipa sa în prima ligă turcă

Dâmbovițeanul Daniel Popa are parte de un sezon la înălțime la Genclerbirligi. Alături de gruparea turcă, fostul atacant al Chindiei se află foarte aproape de promovarea în prima ligă turcă. Jucătorul în vârstă de 29 de ani a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, eroul lui Genclerbirligi. Echipa atacantului român a câștigat cu 1-0 meciul cu Sakaryaspor, din etapa a 37-a, iar „Popică” a marcat singurul gol al întâlnirii, în minutul
Image Description

22:09

- Gorj - Echipamente moderne pentru Serviciul Public Salvamont Gorj

Serviciul Public Salvamont din cadrul Consiliului Județean Gorj va beneficia de un nou echipament de salvare de înaltă performanță, menit să îmbunătățească eficiența și siguranța intervențiilor în condiții dificile. Bugetul pentru achiziționarea unor costume speciale pentru scafandri, concepute pentru operațiuni în medii extreme, se ridică la 20.000 de lei. Conform gorjonline.ro, acest nou echipament va permite salvatorilor să răspundă mai rapid și mai eficient la situațiile de urgență în mediul acvatic.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
gorj-2 WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul gorj-2
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete