Corina Merfu, polițistă în cadrul IPJ Gorj – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, a demonstrat că în spatele uniformei se poate ascunde un suflet profund artistic. Talentata gorjeancă a fost invitată pentru prima dată la televizor, în platoul emisiunii „Neața cu Răzvan și Dani”, unde a vorbit deschis despre pasiunea ei pentru pictură și despre proiectul care a transformat-o într-o adevărată creatoare de artă purtabilă: Art Hat – pălării pictate manual care spun povești. „Suntem polițiști buni, nu dăm amenzi și nu facem dosare penale vorbim cu oamenii ca să nu ajungă victime,” a spus Corina în cadrul emisiunii TV. “Astăzi am trăit o experiență cu totul specială – am fost invitată la „Neața cu Răzvan și Dani”, unde am vorbit pentru prima dată la TV despre mine, despre pasiunea mea pentru pictură și despre cum aceasta a devenit al doilea meu job: Art Hat – un univers creativ, în care fiecare pălărie spune o poveste. Vin din Târgu-Jiu, orașul lui Brâncuși, iar în platou am dus cu mine o parte din sufletul acestui loc: colecția Brâncuși – trei pălării pictate manual, inspirate din operele marelui artist. A fost modul meu de a arăta că tradiția contează, iar valorile noastre trebuie păstrate și promovate, cu mândrie și respect. Emoțiile au fost mari – nu am mai vorbit despre Poliție sau despre realizările colegilor mei, ci despre ceea ce creez eu cu mâinile și inima mea. Le mulțumesc din suflet celor de la „Neața cu Răzvan și Dani” pentru invitație și pentru șansa de a face cunoscut acest proiect care mă reprezintă cu adevărat.
Weekend cu emoții și eleganță la Târgu Jiu! Cunoscutul cuplu format din artista Lora și soțul ei, Ionuț Ghenu, sunt astăzi nașii de cununie religioasă ai unui cuplului: Andreea Ghenu, sora lui Ionuț, și Andrei Mihălcescu, jandarm originar din Târgu Jiu. Lora și Ionuț au sosit în oraș încă de ieri pentru a fi alături de miri în cele mai importante momente ale vieții lor. Cununia religioasă a fost oficiată
.
lux și stil din târgu jiu: Alex Bodi și iubita sa, Anca Kim, în Monaco
Alex Bodi, cunoscut pentru stilul său extravagant și gustul pentru femei frumoase, a fost surprins din nou în centrul atenției, de această dată pe străzile exclusive ale Principatului Monaco. Potrivit site-ului asingorj.ro, el a fost însoțit de noua lui iubită, Anca Kim, o tânără din Târgu Jiu cu trăsături delicate și un stil vestimentar foarte rafinat.
Cei
.
David, fiul Ancăi, a împlinit șase ani, iar mama sa a organizat o petrecere specială pentru el. Evenimentul a avut loc într-un loc vesel și plin de culoare, iar Anca a fost însoțită de fostul soț, un afaceriști din Târgu Jiu, pentru a marca acest moment important. Potrivit asingerj.ro, cei doi au dat dovadă de maturitate și au arătat că, dincolo de trecutul lor sentimental, copilul rămâne prioritatea lor principală.
Chiar
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.