CCR dezbate, pe 1 iulie, contestația S.O.S. România la numirea lui Mihai Busuioc ca judecător al Curții
Inapoi

CCR dezbate, pe 1 iulie, contestația S.O.S. România la numirea lui Mihai Busuioc ca judecător al Curții

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Curtea Constituțională va discutat, pe 1 iulie, contestația depusă de liderul senatorilor SOS România Nadia-Cosmina Cerva împotriva numirii de către Senat a lui Mihai Busuioc, fost șef al Curții de Conturi, ca judecător al CCR, la propunerea PSD. Astfel, contestația SOS România a fost depusă împotriva Hotărârii cu 64 din 24 iulie 2025 adoptată de către Senat, prin care a fost numit pe Mihai Busuioc în functia de judecător la Curtea Constituțională, pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 13 iulie 2025. „Mihai Busuioc, în raport de CV-ul depus la Senatul României, nu îndeplineşte condițiile pentru numirea sa în funcția de judecător al Curții Constituționale, nefiind întrunite două dintre cele trei condiții, respectiv cea privind pregătirea juridică superioară, și cea privind vechimea de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior”, argumentează senatoarea SOS România, în sesizarea făcută la CCR. Citește și: S.O.S România a contestat la CCR legea pentru combaterea antisemitismului şi xenofobiei Tot pe 24 iunie, Camera Deputaţilor Camera Deputaţilor l-a votat pe președintele CNCD Csaba Asztalos, propus de UDMR şi susţinut de coaliţia de guvernare, pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, după finalizarea mandatului judecătorului Varga Attila. Există o înţelegere potrivit căreia PSD şi UDMR propun judecătorii la Curtea Constituţională a României, iar USR va avea o propunere pentru Avocatul Poporului, a anunțat liderul partidului Dominic Fritz. Preşedintele Nicuşor Dan a anunțat că, în aproximativ o săptămână, va face numirea pentru un judecător la Curtea Constituţională. Mihai Busuioc, propus de PSD pentru postul de judecător al CCR, a fost audiat marți, în comisiile de specialitate ale Senatului, timp de 15 minute, a primit doar câteva întrebări, și-a citit CV-ul de pe foaie. La finalul audierii, el a refuzat să răspundă întrebărilor puse de jurnaliști privind experiența sa profesională. Ulterior, acesta a fost votat judecător la Curtea Constituțională. Potrivit Constituţiei, CCR e compusă din 9 judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Dintre aceştia, trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României. Curtea Constituţională este reînnoită cu o treime din judecătorii ei, din trei în trei ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii. Fiecare Cameră a Parlamentului numeşte, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit votul majorităţii membrilor prezenţi. Candidaturile pot fi depuse la Comisia juridică de grupurile parlamentare. Fiecare candidat va depune un CV şi actele doveditoare că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Constituţie. Candidaţii vor fi audiaţi de comisie. Raportul Comisiei juridice se va referi, motivat, la toţi candidaţii, conform Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Judecătorii CCR trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior. Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din gorj-2

-
-

21:57

La doar 30 de ani, a murit fulgerător după ce a încercat să-și trateze singur durerile abdominale

O familie din localitatea Mălini, județul Suceava, este profund îndoliată după decesul brusc al lui Ionuț Andriescu, în vârstă de 30 de ani. Tragedia s-a produs la scurt timp după ce Ionuț acuzase dureri de stomac și optase să se trateze singur acasă, folosind pastile de la farmacie, considerând că vizita la medic nu era necesară. La scurt timp, soția l-a găsit inconștient și a alertat serviciile de urgență, apelând
Image Description

21:42

Durere fără margini printre angajații Complexului Energetic: Eugen s-a stins la doar 36 de ani

Valea Jiului este cuprinsă de tristețe după moartea fulgerătoare a lui Eugen, un fost ortac de la Exploatarea Minieră Lonea, parte a Complexului Energetic Valea Jiului. Bărbatul, în vârstă de doar 36 de ani, a plecat mult prea devreme dintre noi, lăsând în urmă o familie îndurerată, prieteni și colegi copleșiți de durere. „Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească pe fostul nostru ortac!”, este mesajul emoționant transmis de foștii colegi,
Image Description

19:51

O fată de doar 13 ani s-a aruncat de la etaj, după ce părinții au vrut să îi îi ia telefonul

O adolescentă româncă în vârstă de 13 ani a fost transportată în stare gravă la spital, după ce s‑a aruncat de la o înălțime de circa 5 metri, în urma unei dispute cu părinții, care încercaseră să îi ia telefonul, potrivit Știrile Kanal D. Conform primelor cercetări, conflictul a izbucnit din cauză că fetița a ajuns acasă la o oră târzie. Părinții, încercând să stabilească limite, au încercat să îi
Image Description

19:48

Un fost candidat la președinția CJ Gorj își vinde vila situată la câțiva km de Târgu Jiu la preț de apartament

Dan (Dumitru) Miroiu, fost candidat din partea PUSL la președinția Consiliului Județean Gorj la alegerile din 2024, și-a scos la vânzare vila din Cârbești, o proprietate generoasă situată între Târgu Jiu și Rovinari, la doar 10 km de municipiu. Ce atrage atenția? Prețul: 90.000 de euro negociabil – cu mult sub valoarea unui apartament spațios în Târgu Jiu. Proprietatea este localizată pe strada Izvor, cu acces direct la DJ 661,
Image Description

19:32

Festivalul Dealu’ Muierii s-a deschis astăzi la Polovragi

Astăzi, 26 iunie 2025, a debutat cea de-a IV-a ediție a unuia dintre cele mai frumoase evenimente dedicate tradițiilor și comunității. Deschiderea oficială a avut loc la Căminul Cultural din Polovragi, în prezența reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia și ai autorităților locale și județene din Gorj, Dolj și Vâlcea. În deschiderea oficială, Gheorghe Epure, primarul comunei Polovragi, a declarat: „Pentru comuna noastră, acest festival este o onoare și
Image Description

Recente din Romania

-
-

22:07

- Nationale - Ivan: Un reactor nuclear de la Cernavodă acoperă 10% din consumul de electricitate. Cele pe tehnologie CANDU vor dubla energia nucleară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că, în prezent, un singur reactor nuclear de la Cernavodă acoperă 10% din consumul de electricitate al României. „Cele două noi reactoare nucleare – pe tehnologie CANDU 6 – vor dubla capacitatea de producţie a energiei nucleare în România şi vor consolida securitatea energetică a ţării”, adaugă el. „Construim împreună viitorul nuclear al României: cu tehnologie curată, cu parteneri de încredere, cu respect pentru generaţiile
Image Description

22:00

- Botosani - Pericol ascuns în pădurea Rediu. Proiectil exploziv descoperit cu detectorul de metale

O descoperire periculoasă a mobilizat, joi după-amiază, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Un bărbat pasionat de detecția metalelor a identificat, în pădurea Rediu, un obiect suspect, ce s-a dovedit a fi un proiectil exploziv de calibru 105 mm, rămas neexplodat din timpul unui conflict armat. Alertat de potențialul pericol, acesta a sunat imediat la 112, solicitând intervenția autorităților. Pirotehnicienii sosiți la fața locului cu autospeciala
Image Description

21:57

- Nationale - Video Primele măsuri de austeritate. Plafonarea sporurilor pentru unii bugetari va fi pe masa Guvernului, în ședința de mâine

Guvernul ar putea adopta, în ședința de mâine, primele măsuri de austeritate, fiind vorba despre tăieri sau plafonări de sporuri prin care ar urma să fie economisite 1,3 miliarde de lei din cheltuielile bugetare. În schimb, Executivul va da vouchere de 50 lei pe lună la circa 2,3 milioane de români din categoriile considerate vulnerabile, ca să compenseze creșterea prețului la energie electrică, după ce expiră schema de plafonare la
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
gorj-2 WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul gorj-2
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete