Conducerea PNL l-a validat pe Dan Motreanu în funcția de secretar general și a stabilit atribuțiile prim-vicepreședinților
Inapoi

Conducerea PNL l-a validat pe Dan Motreanu în funcția de secretar general și a stabilit atribuțiile prim-vicepreședinților

Postat pe 24 Jul 2025

Update cu 4 zile în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal (PNL) a validat, joi, în unanimitate, numirea lui Dan Motreanu în funcţia de secretar general al partidului, la propunerea preşedintelui PNL, Ilie Bolojan, potrivit unui anunț făcut jois eară de formațiunea politică. „Cu o experienţă îndelungată în viaţa politică şi în structurile partidului, Dan Motreanu revine într-o poziţie-cheie în cadrul PNL”, a transmis PNL. Dan Motreanu este europarlamentar. Potrivit CV-ului propriu, Motreanu a deţinut următoarele funcţii politice: În perioada 2004-2016, Motreanu a fost deputat în Parlamentul României, iar în perioada 2013-2015 a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, scrie News.ro. Între 2006-2007 a fost ministru al Agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale. Tot joi, în cadrul şedinţei Biroului Politic Naţional, au fost stabilite atribuţiile prim-vicepreşedinţilor PNL, după cum urmează:
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din gorj-2

-
-

00:02

Primarul PSD din Gorj care vrea alegeri anticipate

Victor Geogia este revoltat pe măsurile de austeritate impuse de Guvernul Bolojan. Primarul PSD acuză că actuala guvernare a adus românii în pragul sărăciei. În opinia sa, ar trebui organizate alegeri anticipate în urma cărora să fie constituit un nou guvern.
Image Description

23:58

Lider din CE Oltenia: Green Deal a însemnat” îngroparea economiei europene”

Gabriel Căldărușe este convins că România nu va putea renunța la centralele pe cărbune în următorii ani. Președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia speră la o prelungire a vieții Complexului Energetic Oltenia cu cel puțin 5 ani. Gabriel Căldărușe afirmă că Green Deal a însemnat” îngroparea economiei europene”.
Image Description

23:41

Ce soluție în propune liderul AUR Târgu-Jiu ministrului gorjean al Economiei

Eduard Lădaru consideră că cea mai bună soluție pentru a acorda un bonus salariaților ar fi ca voucherele de vacanță să fie transformate în primă de vacanță. În opinia sa, oamenii ar putea folosi astfel banii după nevoile fiecăruia, iar în acest fel, nu s-ar mai plăti comisioane către firmele care tipăresc voucherele de vacanță.
Image Description

23:33

Mii de dascăli riscă să rămână fără locuri de muncă. Reacția liderului USLI Gorj

Este nemulțumire mare în rândul dascălilor din județul Gorj din cauza măsurilor de austeritate pe care guvernanții vor să le aplice în învățământul din România. Executivul dorește ca dascălii să aibă 20 de ore de predare săptămânal, așa cum era înainte de 1989. Peste 900 de școli mici vor fi desființate. Constantin Huică, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj, atrage atenția că există risc de abandon școlar masiv, iar
Image Description

23:19

Nu-i îngrijorează că ar putea fi concediați. Primar gorjean: Oamenii pregătiți găsesc loc de muncă

Constantin Popescu, primarul orașului Turceni, nu a făcut deocamdată o situație cu angajații care ar urma să fie plece acasă în cazul în care guvernul va impune restructurarea numărului de bugetari. Edilul este convins însă că funcționarii UAT-ului pe care îl conduce care au o pregătire bună din punct de vedere profesional își vor găsi locuri de muncă în cazul în care vor fi concediați.
Image Description

Recente din Romania

-
-

07:07

- Brasov - 29 iulie: Ziua Imnului Național al României, sărbătorită în Piața Tricolorului din Braşov

Ziua Imnului Naţional al României – „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită, anual, la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Instituția Prefectului Județul Brașov și Garnizoana Brașov organizează în data de 29 iulie 2025, orele 10:00, în Piața Tricolorului din municipiul Brașov, o ceremonie ocazionată de
Image Description

07:05

- Externe - Crime în masă și violuri într-un celebru loc de pelerinaj. Oficialii unui templu din India, acuzați că au ascuns sute de cadavre

Confesiunile unui bărbat care a lucrat timp de zeci de ani într-un templu și celebru loc de pelerinaj din sudul Indiei au dezvăluit un scandal uriaș cu sute de presupuse crime și violuri. Misteriosul denunțător s-a prezentat în fața instanței cu rămășițe umane ale unor victime ce prezentau urme de violență și agresiuni sexuale, pe care el susține că a fost forțat să le ascundă în gropi comune de către
Image Description

06:47

- Nationale - Studiu: Punct slab al cancerelor agresive, descoperit de cercetătorii din Australia. Procesul prin care au obținut reducerea tumorilor

Cercetătorii din Australia au descoperit o nouă metodă care ar putea reduce incidenţa cancerelor agresive şi greu de tratat, prin vizarea unui proces molecular specializat, cunoscut sub denumirea de „matisare minoră” („splicing minor”), informează agenţia de presă Xinhua, preluată de Agerpres. Studiul arată că blocarea matisării minore încetineşte semnificativ creşterea tumorilor în cazul cancerului de ficat, de plămâni şi de stomac, fără a afecta celulele sănătoase, potrivit unui comunicat de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
gorj-2 WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul gorj-2
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete