Preşedintele Nicuşor Dan și Cancelarul Federal austriac Christian Stocker s-au întâlnit la Salzburg. Ce au discutat cei doi
Inapoi

Preşedintele Nicuşor Dan și Cancelarul Federal austriac Christian Stocker s-au întâlnit la Salzburg. Ce au discutat cei doi

Postat pe 26 Jul 2025

Update cu 3 zile în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Preşedintele Nicuşor Dan a avut, sâmbătă, o întrevedere cu Cancelarul Federal austriac, Christian Stocker, la Salzburg, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Austria, la invitaţia Preşedintelui Federal Alexander Van der Bellen. Cei doi au subliniat interesul ambelor părţi de a deschide un nou capitol în relaţia bilaterală, printr-un dialog politic şi o cooperare economică susţinută, iar preşedintele României a exprimat aprecierea pentru contribuţia capitalului austriac la dezvoltarea economiei româneşti şi a subliniat interesul atât pentru o prezenţă mai susţinută a companiilor româneşti pe piaţa austriacă, scrie News.ro. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, întâlnirea a oferit prilejul unui schimb de opinii cu privire la stadiul şi perspectivele relaţiilor româno-austriece şi la temele de actualitate de pe agenda europeană şi internaţională. ”Preşedintele Nicuşor Dan şi Cancelarul Federal Christian Stocker au subliniat interesul ambelor părţi de a deschide un nou capitol în relaţia bilaterală, printr-un dialog politic şi o cooperare economică susţinută, precum şi printr-o coordonare strânsă în plan european. Cei doi înalţi oficiali au subliniat dorinţa comună de a încuraja, în continuare, legăturile comerciale şi investiţiile pentru a răspunde mai bine nevoilor actuale de dezvoltare economică”, se precizează în comunicatul oficial. Preşedintele Nicuşor Dan a exprimat aprecierea pentru contribuţia capitalului austriac la dezvoltarea economiei româneşti şi a subliniat interesul atât pentru o prezenţă mai susţinută a companiilor româneşti pe piaţa austriacă, cât şi pentru extinderea cooperării, prin proiecte comune, în vecinătate, respectiv în Balcanii de Vest, Republica Moldova sau Ucraina, arată Administraţia Prezidenţială. Au fost abordate, de asemenea, aspecte legate de asigurarea securităţii energetice prin îmbunătăţirea interconectării dintre ţările din regiune. ”În plan regional, cei doi lideri au discutat despre valorificarea potenţialului oferit de Dunăre, atât în ceea ce priveşte transportul şi conectivitatea, cât şi din perspectiva reconstrucţiei Ucrainei”, menţionează sursa citată. Preşedintele României şi Cancelarul Austriei au discutat şi despre importanţa susţinerii continue pentru Republica Moldova, inclusiv prin sprijin politic, financiar şi tehnic. Totodată, au exprimat sprijinul ferm pentru avansarea procesului de extindere în Balcanii de Vest, considerând acest demers esenţial pentru stabilitatea regională, se mai arată în comunicat. Întâlnirea de la Salzburg a reconfirmat angajamentul ambelor părţi pentru o cooperare strânsă în cadrul european, în spiritul solidarităţii şi al promovării rolului Uniunii Europene ca actor influent şi competitiv la nivel global.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din gorj-2

-
-

00:08

Ce s-a întâmplat cu BVC-ul CE Oltenia pe 2025

Complexul Energetic Oltenia nu are nici până acum aprobat bugetul de venituri și cheltuieli, deși am trecut de jumătatea anului. Potrivit lui Laurențiu Manolache, lider sindical la Cariera Peșteana, și ultima variantă a BVC-ului pe 2025 ar fi fost retrimis administrației CEO pentru a fi refăcut. În acest context, sindicalistul acuză că „toată lumea ascunde gunoiul sub preș”.
Image Description

23:48

Îngrijorare în comuna din Gorj în care cetățenii așteaptă “de atât timp asfaltul”

Proiectele cu un grad de implementare sub 40% la canalizare și gaze și sub 80% la drumuri pe Programul” Anghel Saligny” ar putea fi sistate. În această situație se află și investiția de modernizare a peste 11 kilometri de drumuri din comuna Alimpești. Primarul Daniel Floarea speră ca guvernanții să nu stopeze fondurile pentru acest proiect, pentru că cetățenii din localitate așteaptă de mult timp să aibă în localitate asfalt.
Image Description

23:47

Lider din CE Oltenia: Ministrul actual este “mult mai diabolic” decât Burduja și Popescu

Constantin Crețan își menține punctul de vedere, în sensul că este convins că și actualul ministru al Energiei, social-democratul Bogdan Ivan, va continua planul de închidere a carierelor și termocentralelor Complexului Energetic Oltenia. Compania energetică de la Târgu-Jiu nu are nici până acum bugetul de venituri și cheltuieli pe acest an aprobat. Constantin Crețan afirmă că s-a ajuns în această situație pentru că administrația CEO nu a făcut BVC-ul pe
Image Description

23:43

Primar gorjean, revoltat că guvernul vrea să impună concedieri. “O mascaradă”

Mihăiță Troacă speră să nu fie obligat să concedieze angajați din cadrul Primăriei Padeș. Edilul consideră că este o mascaradă o eventuală măsură de reducere a numărului de salariați din administraţia publică locală.
Image Description

23:35

Accident grav în urmă cu puțin timp la Cîlnic. FOTO

Un accident rutier extrem de grav a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe raza comunei Cîlnic, la intersecția cu localitatea Șomănești. Din primele informații, două autoturisme au fost implicate în coliziune, impactul fiind atât de violent încât ambele mașini au fost grav avariate, conform imaginilor postate de martori pe un grup dedicat traficului rutier. La fața locului au ajuns de urgență mai multe echipaje de ambulanță, pompieri și
Image Description

Recente din Romania

-
-

06:19

- Bistrita - Guvernul vrea ca magistrații să nu se mai poată pensiona la 48 de ani

Pensia magistraților va fi maxim 70% din ultimul salariu net, față de 80% din salariul brut, cât este acum, a spus premierul. ”Suntem în situația în care o pensie medie în sistemul de justiție este de aproximativ 25.000 de lei, aproximativ 5.000 de euro net. O pensie medie în România este undeva între 500-600 de euro. E o diferență foarte mare și nicăieri în sistemele europene nu există o astfel
Image Description

06:08

- Constanta - Zi decisivă pentru Nicușor Constantinescu! Tribunalul Constanța încetează procesul față de fostul șef al CJC. Care va fi decizia Curții de Apel Constanța

Prezentul dosar a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Constanța, a decis încetarea procesului penal, însă a admis acţiunea civilă exercitată de Consiliul Județean Constanța şi l-a obligat pe Nicușor Constantinescu la plata către partea civilă a sumei de 5.570.821,28 lei, cu titlu de prejudiciu material. Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță așteptată să se pronunțe definitiv azi, 30 iulie 2025. „În perioada
Image Description

05:54

- Constanta - Un teren și o casă nefinalizată, situate în Palazu Mare, scoase la licitație într-un dosar de executare silită

Licitația se va desfășura pe data de 20 august 2025, ora 12:00, la sediul BEJ Bogatie Silvia Laura din Constanța, strada Sarmisegetusa nr. 42, parter, ap. 5. Participanții la această licitație vor putea cumpăra un teren intravilan cu categoria de folosință arabil, având o suprafață de 986 mp conform actelor și 1008,62 mp conform măsurătorilor. Pe teren se află o construcție nefinalizată cu regim de înălțime P+1E, fără acte. Imobilul
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
gorj-2 WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul gorj-2
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete