Echipaje de pompieri ale Detașamentului Orăștie au intervenit la un accident rutier care s-a produs, aseară, pe Autostrada A1, sensul de mers Orăștie – Deva, la kilometrul 340. În evenimentul rutier au fost implicate 2 autovehicule: o dubă în care se aflau 6 persoane și o autoutilitară cu 3 persoane, inclusiv conducătorul auto. În momentul impactului, cele 3 persoane din autoutilitară se aflau în afara acesteia, în urma unei defecțiuni tehnice a autovehiculului, astfel că nu au fost afectate în urma coliziunii. Toate persoanele implicate în accident au fost evaluate medical. Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea a 3 persoane aflate în dubă: o minoră în vârstă de 14 ani, conștientă, dar pentru care a fost nevoie de descarcerare, o persoană cu traumatism și o a treia persoană, care a suferit răni ușoare și a refuzat transportul la spital. Salvatorii au acționat cu o autospecială de intervenție echipată cu modul de descarcerare, cu o ambulanță SMURD, la fața locului fiind direcționate și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean. Cele 2 victime care au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate au fost transportate la spitalul din Deva.
Hidrologii au emis o avertizare Cod portocaliu de inundații, valabilă miercuri, pentru unele sectoare de râuri din judeţele Suceava, Neamţ, Harghita, Botoşani şi Iaşi. Totodată, este în vigoare un Cod galben hidrologic pentru râuri din 23 de judeţe. Populaţia este sfătuită să fie pregătită pentru eventuale măsuri de evacuare preventivă. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare Cod portocaliu valabilă miercuri, între orele 13.00 şi
.
Surpriză exotică la poalele munților din Gorj! Doamna Anișoara, din comuna Runcu, a reușit să aducă un colț de tropice chiar în grădina sa. În această vară, bananierul plantat de ea a început să înflorească și să formeze banane, un fenomen rar întâlnit în gospodăriile din România, mai ales la munte. Imaginile postate pe rețelele sociale de posesoare, alături de mesajul „Surpriza de azi: banane la munte, Runcu Gorj”, au
.
Lucrările de modernizare a drumurilor județene Târgu-Jiu – Țicleni și conexiunilor adiacente au ajuns la un stadiu fizic de 30%. Proiectul, finanțat din fonduri europene, aduce asfalt nou, podețe modernizate și infrastructură rutieră îmbunătățită, cu scopul de a reduce timpii de deplasare și a impulsiona dezvoltarea economică a sudului județului. “Modernizarea infrastructurii continuă: un nou proiect realizat cu sprijinul fondurilor europene pe DJ 663A și DJ 674A Pas cu pas,
.
În perioada 9-10 august 2025, comuna Schela găzduiește manifestarea cultural-istorică „Pelerinaj de suflet românesc”, un eveniment menit să aducă un omagiu marelui voievod Mihai Viteazul, la locul istoric cunoscut sub numele de Poiana lui Mihai. Evenimentul este organizat de Instituția Prefectului – Județul Gorj, Consiliul Județean Gorj, Primăria și Consiliul Local al Comunei Schela, împreună cu Inspectoratul Județean de Poliție Gorj, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu”, Inspectoratul pentru Situații
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.