
Percheziții în această dimineață: Prejudiciu de peste 280.000 de euro într-un dosar de înșelăciune cu transporturi internaționale
Astăzi, 31 iulie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mehedinți, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta – Turnu Severin, au pus în executare 12 mandate de percheziție domiciliară, în județele Argeș și Dâmbovița, la sediile a patru societăți comerciale și locuințele a 8 persoane, cu vârste între 27 și 48 de ani, implicate în comiterea de fapte penale. Activitățile au fost efectuate în .