Ansamblul Folcloric „Cheile Oltețului” din Polovragi va reprezenta România la Festivalul Internațional de Folclor din Ponte Landolfo, Italia, în perioada 1–8 august 2025, în cadrul celei de-a 62-a ediții a evenimentului „Palcoscenico d’Estate – Săptămâna Folclorului”. Cu emoție, mândrie și recunoștință, dansatorii gorjeni vor urca pe scena internațională alături de ansambluri din Columbia, Spania, Polonia, Chile, Slovacia și Italia, purtând în suflet și în pași întreaga frumusețe a satului românesc. Participarea reprezintă o performanță deosebită pentru comunitatea din Polovragi, mai ales că „Cheile Oltețului” este singurul ansamblu românesc prezent la festival, devenind astfel ambasador al valorilor și tradițiilor populare din județul Gorj. Programul artistic include două momente importante: ceremonia de deschidere și primul spectacol (luni, 4 august), precum și participarea la seara internațională a tradițiilor (miercuri, 6 august), desfășurate în Piazza Roma din Ponte Landolfo. Reprezentanții ansamblului au transmis un mesaj emoționant de mulțumire tuturor celor care au sprijinit această deplasare, de la autoritățile locale – Primăria și Consiliul Local Polovragi, până la sponsorii locali, printre care Pensiunea Castania, Ograda Bunicilor și Conacul Olarilor din Baia de Fier. Un rol important l-a avut și Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, prin implicarea managerului Alexandru Bratu, care a sprijinit prezența ansamblului la festivalul internațional.
Alex Revenco, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști muzicali din România, s-a stins din viață pe 20 iulie. Cu o carieră de peste trei decenii dedicată muzicii, în special scenei rock, Revenco lasă în urmă un gol imens în presa culturală românească și o comunitate întreagă aflată în doliu. Alex Revenco a fost senior editor la Jurnalul Național între 2006 și 2014, perioadă în care s-a remarcat prin articole documentate,
.
Un fost angajat al Unității Miniere Motru 2, parte a Complexului Energetic Oltenia, a obținut o victorie importantă în fața Tribunalului Mehedinți, care a admis parțial contestația acestuia privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă. Bărbatul a reclamat că decizia din 15 ianuarie 2025 emisă de Casa Județeană de Pensii nu a ținut cont nici de întreaga perioadă lucrată în condiții speciale (1992–2020), nici de veniturile brute realizate, deși pentru
.
Cele două persoane de sex masculin, care au fost încarcerate într-un autoturism răsturnat în urma accidentului rutier din Tismana, sat Racoți, au fost extrase în viață de echipajele ISU Gorj.
.
Un accident rutier grav s-a produs în urmă cu puțin timp în orașul Tismana, satul Racoți, anunță ISU Gorj. Potrivit primelor informații, două victime sunt încarcerate, însă conștiente. La fața locului intervin de urgență: Garda de Intervenție Tismana, Detașamentul de Pompieri Târgu Jiu și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ).
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.