O intervenție contracronometru a pompierilor din cadrul Detașamentului Dej și a Punctului de Lucru Gherla s-a încheiat tragic, marți, în localitatea Nima, județul Cluj, scrie site-ul clujenii.ro. Un bărbat de aproximativ 30 de ani a murit după ce a rămas prins într-un utilaj de balotat fân aflat încă în funcțiune. La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. Potrivit pompierilor, victima a fost găsită blocată în balotul comprimat de fân, la rândul său prins în angrenajele metalice grele ale utilajului. Operațiunea de salvare a fost extrem de dificilă, necesitând desfacerea mai multor mecanisme și folosirea echipamentelor de descarcerare. A fost solicitat și sprijinul elicopterului SMURD. Din păcate, odată ce salvatorii au reușit să ajungă la bărbat, au constatat că acesta prezenta traumatisme incompatibile cu viața.
Un polițist, din orașul Berbești, Vâlcea, o localitate de lângă Bustuchin, Gorj, a fost lovit și amenințat cu moartea de un bărbat recalcitrant. Totul s-a petrecut în fața unor magazine, în plină zi, sub privirile trecătorilor. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, „un agent de poliție al orașului Berbești, aflat în timpul serviciului, a fost victima unei infracțiuni de ultraj” după ce a intervenit în cazul unui bărbat de 40
.
Incident șocant, petrecut chiar în centrul municipiului Alexandria, pe strada Dunării, la doar câțiva metri de sediul Poliției. Un bărbat de 43 de ani, aflat pe bicicleta pe pista special amenajată, a fost atacat cu o bâtă de baseball de către un șofer în vârstă de 19 ani, din comuna Brânceni, scrie ImpactNews24. Potrivit martorilor, totul a început după ce biciclistul a observat două autoturisme circulând pe trotuar, din sens
.
Cazul cutremurător al „ucigașului de escorte” din Italia ia amploare. Vasile Frumuzache, agent de pază român de 32 de ani, a mărturisit uciderea a două tinere românce – Denisa Maria Păun, originară din județul Vâlcea, localitate aflată în apropierea Gorjului, și Ana Maria Andrei – ale căror rămășițe au fost descoperite în iunie 2024 pe un câmp din Montecatini Terme. Potrivit publicației La Nazione, anchetatorii italieni suspectează că românul ar
.
Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială anunță trecerea la cele veșnice a generalului-maior (r) profesor universitar doctor Marian MACRI, medic militar de excepție, lider respectat, coleg și mentor pentru generații întregi de profesioniști în medicina aeronautică și nu numai. Marian Macri s-a născut la data de 19 mai 1957, în Brăila și a absolvit Institutul Medico-Militar din cadrul Facultății de Medicină Generală a UMF „Carol Davila” București, promoția 1983.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.