Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, inspectorul de este acuzat că l-a ameninţat pe directorul instituţiei respective şi că a agăţat pe un stâlp de iluminat un aranjament floral din plastic în formă de cruce cu mesajul: „Odihneşte-te în pace, …!. De asemenea, bărbatul mai este acuzat că a distrus uşa unui birou, că a ameninţat şi înjurat alţi trei angajaţi, dar şi că, împreună cu ceilalţi doi suspecţi, l-au sechestrat pe fostul soţ al femeii suspecte în acelaşi dosar. Potrivit Poliţiei Capitalei, la data de 10 iulie 2025, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 13 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi trei mandate de aducere, într-un dosar penal în carese fac cercetări privind infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, şantaj, distrugere şi ameninţare. Din datele şi probele administrate în cauză, de către poliţişti din cadrul Secţiei 13 Poliţie, în perioada februarie – iunie 2025, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, angajat al unei instituţii publice de stat, ce are ca obiect de activitate colectarea deşeurilor, ar fi comis mai multe infracţiuni, o parte dintre ele fiind săvârşite împreună cu alte două persoane, un bărbat în vârstă de 23 şi o femeie în vârstă 33 de ani. Conform unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul de 35 de ani era, la data comiterii faptelor, inspector curăţenie domeniu public şi deszăpezire, în cadrul Direcţiei Generale de Salubritate, Sector 3. Anchetatorii au stabilit că la data de 26 februarie, aflat la locul de muncă, inspectorul l-ar fi ameninţat cu acte de violenţă, în urma unor discuţii în contradictoriu, pe directorul issntituţiei, un bărbat de 31 de ani, creându-i acestuia o stare de temere.
Relațiile tumultoase par să fie noua normalitate pentru Alex Bodi și iubita lui, Anca din Târgu Jiu. După un scandal de proporții petrecut la începutul lunii iulie, cei doi au îngropat securea războiului și au plecat împreună într-o vacanță de lux, în… Monaco, orașul milionarilor, unde pare că dragostea înflorește mai ușor. Cuplul, care trăiește o poveste plină de pasiune, gelozie și împăcări spectaculoase, a trecut printr-un nou moment tensionat
.
Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit sâmbătă, pe litoral, în urma unui incident tragic petrecut în timp ce se afla pe mare cu o placă de stand up paddle. Potrivit martorilor, acesta a căzut în apă, iar în scurt timp salvamarii l-au observat și l-au adus de urgență la mal. Din nefericire, în momentul în care a fost scos din apă, era deja inconștient. Salvamarii au
.
Un bărbat din Craiova a fost reținut pentru 24 de ore după ce, timp de cinci ani, a formulat în mod repetat plângeri penale false împotriva unor polițiști din cadrul IPJ Dolj. Potrivit autorităților, acesta este cercetat pentru 19 infracțiuni de ultraj prin inducerea în eroare a organelor judiciare.
.
Un incident grav s-a produs în cursul zilei de astăzi în zona Vârfului Păpușa din Masivul Retezat, unde o persoană a suferit răni severe în urma unei căderi de aproximativ 15 metri într-o zonă dificil accesibilă. Pentru salvarea victimei, a fost declanșată o intervenție complexă a echipelor Salvamont Lupeni și Salvamont Hunedoara, care au acționat rapid pentru acordarea primului ajutor medical și pentru extragerea victimei din terenul accidentat. Datorită gravității
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.