Un tânăr de 24 de ani din comuna Scoarța a fost prins de polițiști în timp ce conducea un moped fără a avea permis și cu o alcoolemie de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acum este cercetat penal pentru dublă infracțiune rutieră. “La data de 21 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au depistat în trafic, un tânăr de 24 de ani, din comuna Scoarța, în timp ce conducea, pe raza localității, un moped, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,51 mg//litru alcool pur în aerul expirat. Cu ocazia verificării în bazele de date a reieșit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Un bărbat de 57 de ani a murit în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Constanța, după ce ar fi căzut de la înălțime. Colegii de cameră au anunțat polițiștii la miezul nopții, informează Mediafax. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 18 iulie, în jurul orei 00:00, când persoanele private de libertate din aceeași cameră de detenție au sesizat direct polițiștii că bărbatul ar fi decedat. Polițiștii din cadrul
.
În data de 19 iulie 2025, la ora 03:40, polițiștii Biroului Rutier Petroșani au oprit în trafic, pe DN 66, pe raza municipiului Petroșani autoturismul condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Pui. Acesta a fost testat cu aparatul din dotare, care a indicat un rezultat pozitiv la substanțe interzise, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală din Petroșani, în vederea recoltării de
.
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a anunțat marți schimbarea din funcție a 21 dintre cele 33 de persoane cu roluri de conducere în cadrul Direcției Generale Antifraudă (DGAF). „După schimbările la Direcția Regională Antifraudă București și stoparea cheltuielilor și birocrației inutile cu structurile județene, trecem la următorul pas – schimbări la nivel central: 21 din cele 33 de persoane cu roluri de conducere la nivel central DGAF au fost schimbate azi
.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj a transmis noi informații în legătură cu gravul accident rutier produs în această după-amiază pe raza localității Florești, sat Peșteana, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața. “În această după-amiază, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea unui grav accident rutier, produs pe raza localității Florești, în care un container metalic al unui autotren a căzut peste un autoturism, surprinzând o persoană aflată în
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.