Începând de joi, 4 iulie, ora 10:00, și până vineri, 5 iulie, ora 10:00, județul Gorj se află sub cod portocaliu de caniculă, conform unei avertizări emise de Administrația Națională de Meteorologie. Valul de căldură se va intensifica în toată Oltenia, iar în Gorj temperaturile maxime vor ajunge la 37 – 40 de grade Celsius. În plus, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă un disconfort termic accentuat. Nici nopțile nu vor aduce răcoare. Minimele nu vor coborî sub 20 de grade Celsius, definind ceea ce meteorologii numesc nopți tropicale. Pe lângă Oltenia, valul de căldură lovește și Banatul, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Munteniei. Potrivit ANM, valul de căldură se va restrânge sâmbătă spre jumătatea sudică a țării, însă duminică se va intensifica din nou, afectând toate regiunile.
Alex Bodi, cunoscutul afacerist și fostul iubit al Emei Uta, a fost din nou în centrul unui scandal amoros, de data aceasta pe litoralul românesc, unde se afla într-o mini vacanță alături de actuala sa iubită, Kim Anca, originară din Târgu Jiu. Potrivit informațiilor obținute de CANCAN.RO, între cei doi ar fi izbucnit un conflict serios după ce Bodi ar fi descoperit că Ancuța întreținea conversații pe WhatsApp cu un
.
Astăzi, pe Drumul European E70, la ieșirea din localitatea Drăgănești-Vlașca spre Alexandria, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri. Traficul în zonă a fost blocat temporar, iar intervenția echipajelor de salvare a fost promptă. La fața locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman. În urma coliziunii,
.
Sonda de explorare 1 Spineni, forată până la o adâncime de aproximativ 4.800 de metri, a confirmat prezența gazelor naturale și a condensatului, rezultatele fiind susținute de testele de producție. „În 2025, ne propunem să investim 5,8 miliarde lei în Explorare și Producție, aproape jumătate din această sumă fiind alocată operațiunilor onshore în paralel cu avansarea Neptun Deep offshore, un proiect strategic ce implică investiții semnificative. Continuăm să investim pentru
.
Începând cu data de 7 iulie 2025, gorjenii vor putea efectua, contra cost, o gamă variată de investigații RMN în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Acestea includ proceduri precum Angiografie RMN trunchiuri supraaortice, Angiografie RMN craniu, Colangio RMN, RMN sinusuri, RMN sân și altele. Investigațiile se vor realiza în zilele de luni și miercuri, prin teleradiologie, iar programările se pot face la
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.