Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu anunță cu mândrie succesul Nataliei-Iuliana Gavrilescu, absolventă a Facultății de Științe Economice, specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune! Aceasta a fost acceptată în prestigiosul Pan-European Seal Traineeship Programme, organizat de EUIPO – Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, cu sediul în Alicante, Spania. Programul oferă stagii de practică plătite, cu durata de 12 luni, în diverse domenii – de la drept, economie, tehnologie, la comunicare, limbi străine și afaceri europene – și este destinat tinerilor absolvenți ai universităților partenere ale EUIPO și EPO. Reprezentanții universității subliniază că Natalia a aflat de oportunitate datorită implicării cadrelor didactice, în special a conf. dr. ing. Rădulescu Constanța, director al Centrului de Transfer Tehnologic.
Pompierii au intervenit rapid pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o zonă cu vegetație uscată din municipiu. Din fericire, focul a fost lichidat înainte să se extindă și mai mult.
.
Municipiul Motru intră oficial pe harta orașelor cu transport public ecologic, odată cu lansarea sistemului 100% electric de transport local. Începând de luni, patru autobuze electrice moderne vor circula pe traseele stabilite, marcând o etapă importantă în modernizarea infrastructurii urbane și în reducerea poluării. „Începând de luni, Municipiul Motru va avea transport public local în premieră ecologic 100%. După zeci de ore de muncă, luni de zile de implicare, am
.
Complexul Energetic Oltenia a scos la licitație în SICAP un contract de 69 milioane lei pentru lucrări de reabilitare și modernizare a microhidrocentralei Turceni, anunță publicația centrală Cotidianul. Aceasta este amplasata pe cursul mijlociu al Jiului, la 3,5 km amonte de barajul de priză al termocentralei Turceni. Lucrările vizează extinderea duratei de viață a unității, în regim de exploatare, cu 25 de ani. Lucrările vor dura trei ani și sunt
.
CNAIR informează participanții la traficul rutier că, în data de 07.07.2025 (luni), în intervalul orar 12.00 – 20.00, se vor institui restricții de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din cauza temperaturilor extreme (38 – 41 grade Celsius) – (COD ROȘU) pentru județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Teleorman, Argeș, Giurgiu, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Călărași, Ialomița, Buzău și Brăila. Astfel, potrivit avertizărilor meteorologice emise de către
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.