Fostul deputat de Gorj Victor Ponta revine în spațiul public cu o reacție acidă la adresa președintelui României, Nicușor Dan, după ce acesta a fost surprins călătorind cu un zbor low-cost. Într-un mesaj tăios, Ponta critică ipocrizia gesturilor simbolice și atacă direct lipsa de acțiune concretă din partea șefului statului. În loc de imagine și populism „în stil Maia Sandu”, Ponta cere răspunsuri clare: de ce Taromul dispare din marile țări europene unde locuiesc milioane de români și de ce Aeroportul Otopeni rămâne în topul negativ al Europei? Mesajul său nu se oprește aici: el acuză „baronii numiți politic” care se plimbă pe banii publici la conferințe inutile și se oferă chiar să-l ajute pe Dan cu numărul „adevăratului ministru al Transporturilor”, cel care ar conduce din umbră, potrivit afirmațiilor sale. „Merg și eu, ca majoritatea românilor, cu zboruri low-cost, la fel ca domnul președinte Dan! Dar nu este nevoie ca presa prietenă cu partidele aflate la putere – care primesc subvenții de milioane de euro de la buget – să mă laude pentru asta. Eu mi-aș fi dorit, totuși, ca domnul președinte, dacă tot zboară cu avioane low-cost ale unor companii din Irlanda sau Ungaria, să întrebe cum s-a ajuns în situația în care, în Italia (unde trăiesc milioane de români), să nu mai existe nicio cursă Tarom. La fel și în Marea Britanie (în Spania, cred că mai este una pe zi). Mi-aș mai fi dorit să întrebe domnul președinte – chiar dacă el pleacă de la Salonul Oficial – cum este posibil ca Aeroportul Otopeni să fie, în continuare, cel mai murdar și prost organizat aeroport din Europa? In locul Domnului Nicusor Dan as merge si cu Turkish sau Qatar la business; doar ca sa ii vad pe toti “smecherii” de directori si sefi de la Companiile si Agentiile de Stat cum merg la toate Conferințele si Adunarile din cele 4 colturi ale Lumii – evident fara niciun castig pentru Romania! Asa ar vedea si cohorta de consilieri si “asistente” care ii insotesc pe acesti noi “Baroni” ai Tarii – numiti pe criteriul “pilei” mai importante de la PSD – PNL – UDMR (acum si USR)! Dacă nu îl cunoaște pe cel care a fost ministrul Transporturilor în ultimii cinci ani (și care conduce, de fapt, și acum, printr-un interpus) – adică cel care a numit toate conducerile la Tarom și la aeroport și care a decis și decide tot – îl pot ajuta eu cu numărul de telefon.
Radu Bîrdăcel, primarul comunei Căpreni, face un apel emoționant care a ajuns direct la inimile celor plecați din satul natal. Acum, când viața i-a dat un birou, dar i-a lăsat sufletul neschimbat, Bîrdăcel îi invită pe toți să se oprească doar 13 minute în Căpreni – cât pentru o cafea, o privire sinceră și o amintire caldă. „Dragi prieteni, colegi, oameni frumoși cu care am împărțit ani, clipe, glume, visuri
.
O zi de vară liniștită la plaja din zona Gostinu, Giurgiu, s‑a transformat într‑un coșmar pentru o familie din București. O tânără de 20 de ani intrase în apele Dunării ținând în brațe pe fiica ei, Aisha, în vârstă de doar 9 luni, când a fost surprinsă de curenții puternici într‑o zonă cu adâncimi neașteptate și s–a scufundat împreună cu copilul. Tatăl, în vârstă de 26 de ani, a sărit
.
Craiova, România – Un gest de o noblețe rară a transformat o tragedie într-o rază de speranță. O familie din Craiova, aflată în doliu după pierderea fiului lor de doar 36 de ani, aflat în moarte cerebrală, a spus „DA” unei decizii care a salvat vieți – donarea organelor. Intervenția dramatică a avut loc la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, unde echipele medicale de la ATI și coordonatorii de
.
O atenționare hidrologică de Cod galben care vizează râuri din județele Gorj, Mehedinți și Vâlcea este în vigoare de miercuri, 23 iulie, de la ora 21.00, până joi, 24 iulie, la ora 12.00, potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). ”Atenționarea a fost emisă ca urmare a condițiilor hidrometeorologice actuale și a prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, care indică posibilitatea apariției unor fenomene hidrologice periculoase
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.