O dramă sfâșietoare s-a abătut asupra unei familii din Gorj, unde Claudiu Bănulescu, un tânăr tată, a rămas singur să-și crească cei trei copii după moartea fulgerătoare a soției sale, Luiza, în vârstă de doar 24 de ani. Soții Luiza și Claudiu așteptau cu nerăbdare venirea pe lume a celui de-al treilea copil, un băiețel, care urma să se alăture celor două fetițe gemene, de un an și 11 luni. Nașterea a avut loc prin cezariană la Spitalul Orășenesc Novaci, însă ceea ce ar fi trebuit să fie un moment de bucurie s-a transformat rapid într-o tragedie. După operație, Luiza a suferit o hemoragie severă. „Mi-au spus că este doar o hemoragie, să nu-mi fac griji”, povestește Claudiu Bănulescu. Însă medicii s-au dovedit neputincioși și au decis transferul de urgență la Spitalul Județean din Târgu Jiu. Nici acolo nu s-a putut stabili cauza exactă a sângerării, așa că tânăra a fost trimisă mai departe la Craiova. A fost prea târziu. Organismul ei a cedat, iar Luiza s-a stins, lăsând în urmă un soț distrus și trei copii care nu își vor cunoaște mama. După această tragedie, Claudiu a fost nevoit să preia toate responsabilitățile de părinte. Se ocupă singur de gemenele de nici doi ani, în timp ce băiețelul nou-născut este îngrijit temporar de mama Luizei. „Momentan, mă ajută soacra mea, se ocupă de el. Este extraordinar de greu cu trei copii. Fetițele sunt curioase, trag de el, vor să-l ia în brațe”, a declarat pentru CANCAN, bărbatul, copleșit de situație. La doar o săptămână după înmormântare, Claudiu a fost pus din nou la încercare. Cele două fetițe au făcut o formă severă de viroză, cu febră și stări de agitație. „Este foarte, foarte greu. Alaltăieri mi-au răcit amândouă. Le am sub tratament, fac febră noaptea și mi-e foarte greu cu ele. Se trezesc noaptea, trebuie să stau să le supraveghez. Mă trezesc din oră în oră ca să pot să le stabilizez. Am fost cu ele duminică la Spitalul Târgu Cărbunești și medicul pediatru mi-a dat tratament pentru ele. Acum, sunt mai bine un pic”, a mai povestit tatăl pentru CANCAN.
Situația gravă produsă în această seară într-o zonă montană din comuna Peștișani, județul Gorj, capătă contururi tragice. Potrivit noilor informații transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, este vorba despre un accident montan petrecut în afara drumului public, în care a fost implicat un autovehicul utilizat în activități forestiere. „Din primele date, se pare că ar fi vorba despre un accident montan, care a avut loc în afara drumului public,
.
O manevră periculoasă de depășire urmată de un viraj brusc a dus la coliziunea dintre un autoturism și un ATV condus de o femeie. Printre victime se află și un adolescent de 16 ani. “La data de 21 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112, despre faptul că pe raza localității a avut loc un eveniment rutier cu victime. Polițiștii rutieri s-au
.
Un incident violent a avut loc luni după-amiază, în centrul municipiului Iași. O femeie a fost descoperită înjunghiată într-un autoturism parcat pe șoseaua Națională, informează Bună Ziua Iași. Victima prezenta o plagă toracică și a fost găsită conștientă de echipele de intervenție. La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje: o autospecială de stingere, una de descarcerare, o autoscară pentru intervenții la înălțime, un echipaj de prim ajutor
.
În urmă cu puțin timp în intersecția străzilor Hidrocentralei cu Barajului din Târgu Jiu a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate un autoturism și un ATV. Din fericire în urma impactului șoferul de pe ATV s-a ales cu răni ușoare.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.