Curtișoara va fi, în perioada 15-16 august, gazda Simpozionului național „Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj – Curtișoara, 50 de ani de la înființare”, un eveniment dedicat celebrării a cinci decenii de conservare și promovare a arhitecturii populare și a tradițiilor gorjenești. Manifestarea este organizată de Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, în parteneriat cu Școala Populară „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și Biblioteca Județeană „Christian Tell”, sub egida Consiliului Județean Gorj. Pe lângă comunicările științifice, vizitatorii vor putea descoperi fragmente din viața satului gorjenesc de odinioară, prin ateliere și expoziții ale meșterilor populari, un recital de muzică populară, o șezătoare dedicată cămășii cu altiță și portului tradițional, dar și alte activități care pun în valoare legătura dintre generații în universul tradițiilor locale. Vineri, 15 august 2025 Orele: 10:00 – 11:00 – Deschiderea oficială Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj de la Curtișoara Alocuțiuni – Reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale. Evocări Elena Udriște: dr. Scafa Udriște, Dr. Ion Mocioi Orele: 11:15 – 13:00 – Sesiune de comunicări Moderatori: Janeta Ciocan, Albinel Firescu. Orele: 13:30 – 15:00 – Pauză de masă Orele: 16:00 – 19:00 – Sesiune de comunicări Moderatori: Camelia Călin, Gerard Călin Orele: 10.00 – 19.00 – Căsuța cu povești – o incursiune în universul tradiției și al imaginației la Curtișoara, Gorj; Organizator: Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Orele: 10.00 – 13.00 – Ateliere și expoziții ale meșterilor populari gorjeni Orele: 19.00 – 20.00 – Recital Ansamblul Folcloric ”Maria Lătărețu” Organizator: Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu Orele: 16.00 – 20.00- Atelier de cusături cămăși tradiționale, expoziție port tradițional Organizator: Șezătoare Târgu Jiu Sâmbătă, 16 august 2025
În Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, pacienții beneficiază de consultații și tratamente de specialitate realizate de medici cu experiență. Printre aceștia se numără și medicul primar Liliana Predescu, specialist ORL cu peste două decenii de experiență, absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca. Recunoscută pentru profesionalismul și empatia sa, dr. Predescu tratează afecțiuni ale urechii, nasului, gâtului, căilor respiratorii superioare și sinusurilor, punând accent pe prevenție, diagnostic
.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Șoimuș au fost sesizați, în data de 12 august a.c., ora 10:30, de către un bărbat din localitatea Boz, comuna Brănișca, județul Hunedoara, cu privire la dispariția fiului său, MĂRGAN CORNEL DUMITRU GABRIEL, de 15 ani. Potrivit primelor verificări efectuate, minorul ar fi plecat voluntar de la domiciliul său în cursul serii de ieri, 11 august, în jurul orei 20:00, și nu a revenit până
.
Mai multe femei au fost obligate să se prostitueze în zona DN1, în apropierea comunei Băneşti, trei bărbaţi fiind reţinuţi de către anchetatorii prahoveni pentru proxenetism, transmite Agerpres. „În fapt, în perioada 2024 – prezent, cei 3 bărbaţi, cu vârste între 36 şi 41 de ani, ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe femei, în zona Drumului Naţional 1, în apropierea comunei Băneşti, obţinând, în acest
.
În noaptea de 8 spre 9 august 2025, în localitatea Venda Nova do Imigrante, sud-estul Braziliei, o dramă de proporții a avut loc. Adrijana Ribeiro, în vârstă de 42 de ani, și Markone Kardoso, de 26 de ani, au decis să petreacă momente intime într-un loc retras, parcându-și autoturismul pe un deal. Din păcate, mașina s-a balansat și a căzut în gol de la o înălțime de aproximativ 100 de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.