Ministrul Economiei, Radu Miruţă, critică din nou modul în care a fost construit bugetul de stat, spunând că „s-a tras de matematică” şi „s-au pus sume, din pix, inexistente”. Gorjeanul Miruţă afirmă că în bugetul ministerului pe care îl conduce nu mai sunt bani pentru salariile aferente lunii în curs, fondurile fiind identificate în alte capitole bugetare, unde fuseseră alocaţi bani pentru „proiecte care au ajuns la DNA”. „Calculul făcut pe tabele la conceperea bugetului nu a avut legătură cu o realitate care era atunci cunoscută. Am spus-o de la tribuna Parlamentului, de la votul bugetului. S-a tras de matematică fără să existe corespondenţă în realitate. S-au pus sume, din pix, inexistente”, a declarat Radu Miruţă, miercuri seară, la Digi24. El a explicat că, în primele trei luni, nu s-a observat acest lucru, pentru că s-au consumat fondurile deja existente, însă spre final de an se termină banii. „La Ministerul Economiei, pe calculele existente, în luna august, pentru care se vor plăti salariile în luna septembrie, nu sunt bani în buget pentru salarii şi situaţia asta este şi la alte ministere. Asta nu înseamnă că oamenii vor rămâne fără salarii, că m-am uitat în buget şi am identificat sume pe care să le pun deoparte, în proiecte care să nu fie afectate, pentru că au fost alocaţi bani pentru nişte proiecte care acum au ajuns la DNA şi nu sunt în stare să consume banii respectivi, i-am pus în partea pentru a plăti salarii şi sper să fac şi altceva cu ei”, a adăugat Radu Miruţă. El a precizat că oamenii îi spun că şi în alţi ani au fost probleme complicate şi îi cer să găsească din nou soluţii. „S-a ajuns într-atât de mult cu exagerarea diferenţei între banii pe care îi aduni şi banii pe care îi consumi, încât nu mai poţi merge mai departe. (…) Eu cred că a fost o inconştienţă obsesiv susţinută crezând că cu o minciună mai trăieşti o lună, după o lună mai spui altă minciună şi acea lună era luna electorală. Trăiau în propria minciună”, a susţinut Miruţă.
O femeie și un bărbat au ajuns după gratii, fiind acuzați că vindeau droguri de mare și mic risc, inclusiv temutul „cristal”, în județul Vâlcea. În seara de 12 august 2025, în orașul Călimănești, cei doi au fost prinși în flagrant delict de către polițiștii rutieri, în timp ce transportau aproximativ 46 de grame de substanță cristalină. Operațiunea a fost coordonată de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea și
.
Inspectoratul Școlar Județean Gorj anunță reorganizarea mai multor unități de învățământ pentru anul școlar 2025-2026, prin fuziuni care vor transforma structura școlară din Târgu Jiu, Rovinari și Motru.
.
Astăzi, la sediul Instituției Prefectului Județului Gorj, prefectul Șerban Predescu a procedat la convocarea reprezentanților UAT Bumbesti Jiu, firmelor implicate în exploatarea granitului, ai Gărzii de Mediu Gorj și ai Agenției pentru Protecția Mediului Gorj, în scopul identificării unor soluții tehnice pentru combaterea poluării fonice și cu particule de praf, situație cu care se confruntă cetățenii localității Pleșa, componentă a orașului Bumbesti Jiu. „În urma discuțiilor purtate timp de trei
.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 64, în zona localității Ionești, județul Vâlcea, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. În urma impactului au rezultat 3 victime, care urmează a fi investigate medical. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.