O tânără de 20 de ani și-a găsit sfârșitul într-un teribil accident
Inapoi

O tânără de 20 de ani și-a găsit sfârșitul într-un teribil accident

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Ultima oră
O tânără de 20 de ani și-a pierdut viața, iar alți trei pasageri au fost răniți într-un grav accident rutier petrecut azi noapte, în Târgu-Neamț. Potrivit primelor cercetări, tânăra din comuna Crăcăoani conducea un autoturism pe strada Ion Creangă. Ar fi pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un podeț din beton. În urma impactului, șoferița a fost aruncată din vehicul și a fost găsită în stare de inconștiență de echipajele de intervenție. Pompierii, medicii SMURD și cei de la Serviciul de Ambulanță Județean au început manevrele de resuscitare. Din păcate, tânăra nu a răspuns, fiind declarat decesul la fața locului. În autoturism se mai aflau trei tineri, cu vârste de 16, 17 și 18 ani, care au fost răniți în urma accidentului. Victimele au fost transportate la Centrul de Primiri Urgențe din Târgu-Neamț.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Ultima oră
Ultima oră

Spitalul din Gorj care are nevoie URGENT de un kinetoterapeut

Spitalul Orășenesc Turceni a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post vacant de kinetoterapeut în cadrul compartimentului de recuperare, medicină fizică și balneologie. Potrivit informațiilor oficiale, candidații interesați trebuie să dețină studii superioare de specialitate și o vechime minimă de doi ani în muncă. Taxa de participare la concurs este de 200 de lei, iar dosarele pot fi depuse până la data de 1 august 2025, ora 15:00, la .

Ultima oră

Sensul către București al A1, blocat de un șofer care a oprit un tir de-a latul autostrăzii

Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti, este blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. Zeci de maşini nu pot înainta. La faţa locului sunt echipaje de Poliţie şi jandaermi, transmite News.ro. Jandarmeria avertizează că pe rețelele sociale “există un grup restrâns de persoane care instigă la blocarea cu autovehicule sau .

Ultima oră

Cum arăta în anii copilăriei soția unui important afacerist din Târgu Jiu

Delia Matache, una dintre cele mai apreciate artiste din România, le-a oferit fanilor un moment plin de emoție, publicând imagini rare din copilărie, alături de sora sa, Oana Matache. Cântăreața și-a impresionat urmăritorii printr-o serie de fotografii de colecție, în care apare alături de sora ei mai mică, dar și de tatăl lor, în ipostaze pline de naturalețe și tandrețe. În fotografii, cele două surori sunt surprinse în vacanțe sau .

Pagina de facebook

-
-

Recente din gorj-2

-
-

16:07

Spitalul din Gorj care are nevoie URGENT de un kinetoterapeut

Spitalul Orășenesc Turceni a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post vacant de kinetoterapeut în cadrul compartimentului de recuperare, medicină fizică și balneologie. Potrivit informațiilor oficiale, candidații interesați trebuie să dețină studii superioare de specialitate și o vechime minimă de doi ani în muncă. Taxa de participare la concurs este de 200 de lei, iar dosarele pot fi depuse până la data de 1 august 2025, ora 15:00, la
Image Description

16:05

Sensul către București al A1, blocat de un șofer care a oprit un tir de-a latul autostrăzii

Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti, este blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. Zeci de maşini nu pot înainta. La faţa locului sunt echipaje de Poliţie şi jandaermi, transmite News.ro. Jandarmeria avertizează că pe rețelele sociale “există un grup restrâns de persoane care instigă la blocarea cu autovehicule sau
Image Description

15:28

Cum arăta în anii copilăriei soția unui important afacerist din Târgu Jiu

Delia Matache, una dintre cele mai apreciate artiste din România, le-a oferit fanilor un moment plin de emoție, publicând imagini rare din copilărie, alături de sora sa, Oana Matache. Cântăreața și-a impresionat urmăritorii printr-o serie de fotografii de colecție, în care apare alături de sora ei mai mică, dar și de tatăl lor, în ipostaze pline de naturalețe și tandrețe. În fotografii, cele două surori sunt surprinse în vacanțe sau
Image Description

15:27

Incident grav pe Dunăre: Doi copii au fost loviţi de un skijet condus de un bărbat băut

Doi copii din București, ambii cu vârsta de 9 ani, au fost loviţi de un skijet, sâmbătă, în timp ce se scăldau în apele Dunării, în zona plajei Gostinu din judeţul Giurgiu.
Image Description

15:05

A intrat cu mașina în gardul unei case după ce i s-a făcut rău la volan

Un accident rutier a avut loc în urmă cu scurt timp, pe raza municipiului Alba Iulia, pe strada Take Ionescu. Pompierii au mai precizat că în accidentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Din primele informații nu sunt persoane încarcerate între fiarele autoturismului în cauză. Potrivit reporterului alba24.ro, prezent la fața locului, șoferului, i s-ar fi făcut rău la volan și ar fi pierdut controlul autoturismului.
Image Description

Recente din Romania

-
-

16:07

- Gorj - Spitalul din Gorj care are nevoie URGENT de un kinetoterapeut

Spitalul Orășenesc Turceni a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post vacant de kinetoterapeut în cadrul compartimentului de recuperare, medicină fizică și balneologie. Potrivit informațiilor oficiale, candidații interesați trebuie să dețină studii superioare de specialitate și o vechime minimă de doi ani în muncă. Taxa de participare la concurs este de 200 de lei, iar dosarele pot fi depuse până la data de 1 august 2025, ora 15:00, la
Image Description

16:05

- Gorj - Sensul către București al A1, blocat de un șofer care a oprit un tir de-a latul autostrăzii

Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti, este blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. Zeci de maşini nu pot înainta. La faţa locului sunt echipaje de Poliţie şi jandaermi, transmite News.ro. Jandarmeria avertizează că pe rețelele sociale “există un grup restrâns de persoane care instigă la blocarea cu autovehicule sau
Image Description

16:02

- Externe - „Fenomenul Lazăr”: un italian declarat mort s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul. Ce spun medicii

Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, conform autorităţilor italiene. Bărbatul din Tarquinia a suferit un stop cadiac. Paramedicii au încercat să-l resusciteze şi au solicitat o ambulanţă aeriană pentru a-l transporta cât mai rapid la spital. Manevrele de resuscitare nu au avut însă succes, iar paramedicii l-au declarat
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
gorj-2 WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul gorj-2
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete