Într-un mesaj public tranșant, Salvamont România denunță lipsa de echitate în sistemul public, după ce Guvernul a plafonat sporurile pentru condiții periculoase. Salvatorii montani spun că, în timp ce intervin în situații extreme, primesc aceeași recompensă ca un funcționar cu program fix. “Salvatorul, o persoană care, mai degrabă fuge către un eveniment periculos, în loc să fugă de acesta. Salvatorii reprezintă o categorie profesională cu un profil psihologic și ocupațional aparte, fiind expuși în mod constant la situații limită, suferință umană și intervenții în condiții de risc extrem. Chiar și în condițiile respectării protocoalelor de siguranță, natura activității poate implica adesea asumarea unor riscuri personale considerabile în scopul salvării vieții altora. Într-o perioadă dificilă pentru România, în care resursele umane și financiare sunt tot mai limitate, salvatorii montani continuă să intervină întotdeauna profesionist și cu dedicare totală chiar și în condițiile unei structuri de personal deficitară, capacitatea operaționala la nivel național fiind sub 20% din necesar. Activitatea de salvare montană presupune riscuri reale, imprevizibile, greu sau chiar imposibil de evaluat și anulat, în condiții de teren dure, vreme imprevizibilă și acces dificil. Fiecare misiune solicită efort fizic și psihic considerabil, însă echipele de salvatori reușesc să intervină eficient, având grad de răspuns de 100% la toate solicitările și contribuind direct la siguranța publică. În acest context, apare firesc întrebarea: este recunoașterea materială pe măsura responsabilității și pericolului asumat? Sporul actual de pana la 300 de lei brut – similar unor funcții administrative cu program fix și fără expunere la risc – nu reflectă realitatea muncii pe care o desfășurăm după un program imprevizibil, inconstant, adaptat în funcție de sezonul turistic și influențat permanent de situațiile de urgență intervenite. Nu este vorba despre o revendicare, ci despre o analiză onestă: putem vorbi despre echitate în sectorul public când riscurile majore sunt răsplătite simbolic, iar activități fără expunere sau impact real beneficiază de tratament similar ? Considerăm ca este momentul pentru o regândire a criteriilor prin care statul recompensează munca – în funcție de dificultate, impact social și pericolul asumat, nu doar de încadrarea birocratică. Sporurile ar trebui acordate în funcție de implicare și performanță, nu eliminate în mod uniform. Doar astfel pot deveni un instrument real de motivare pentru angajații valoroși. Ele trebuie să reflecte meritocrația, nu vechimea sau prezența formală la locul de muncă. Este esențial să existe reguli clare și transparente privind acordarea acestor beneficii, astfel încât să fie încurajați cei care aduc rezultate concrete și contribuie activ la îmbunătățirea sistemului.