O nouă pagină de succes pentru sportul gorjean! Diana Lăscăteu, handbalistă originară din județul Gorj și legitimată la Știința București, a contribuit decisiv la obținerea medaliei de bronz de către echipa feminină de handbal a Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnică București, în cadrul Campionatelor Europene Universitare, desfășurate în perioada 21–29 iulie, la Covilha, Portugalia. În finala mică, selecționata României a trecut dramatic de echipa Universității Mainz din Germania, cu scorul de 32-30, aducând astfel acasă prima medalie europeană din istoria echipei feminine a universității bucureștene. „Este prima medalie europeană obținută de echipa feminină de handbal a universității noastre, o reușită remarcabilă pentru studentele Centrului Universitar Pitești și Centrului Universitar București (…). Suntem mândri de voi!”, a transmis instituția de învățământ pe pagina oficială.
Situație neprevăzută pentru Oana Roman, care a anunțat pe Instagram că pleacă de urgență spre Târgu Jiu, acolo unde fiica sa, Isa, participa la o tabără alături de alți copii. Vedeta a luat decizia după ce mai mulți participanți au prezentat simptome de viroză. Chiar dacă fiica ei „nu a făcut nimic”, Oana a preferat să o aducă acasă preventiv. „Trebuie să plec să o iau pe Isa din tabără.
.
O tânără de 28 de ani, mamă a doi copii, a fost răpită şi ucisă cu bestialitate de fostul partener. Suspectul, un bărbat extrem de violent, a târât-o cu mașina doi kilometri, apoi i-a abandonat trupul neînsuflețit. Pe numele lui era emis un ordin de protecție care nu îi permitea să se apropie de fiicele lui pentru că le bătuse. O cameră de supraveghere a surprins ultimele clipe de viaţă
.
Plutonier adjutant-șef Boicu Ionuț, din cadrul Detașamentului Mobil al Jandarmeriei Române, a dat dovadă de profesionalism și curaj chiar și în timpul liber, contribuind la prinderea unor fugari pe aeroportul El Prat din Barcelona. Aflat în concediu și așteptând îmbarcarea, Ionuț a observat cum trei bărbați legitimați de poliția locală au încercat să fugă în direcții diferite, profitând de un moment de neatenție al agenților spanioli. „Așteptam să predăm bagajul
.
Cei doi erau angajați la o unitate din Bistrița și urma să preia un vehicul militar din Cluj când au observat că un pneu era dezumflat. În timp ce pompau aer în roata camionului, anvelopa a explodat iar unul dintre bărbați a fost grav rănit în zona capului. Medicii ajunși la fața locului l-au resuscitat timp de aproape o oră, însă din cauza rănilor grave bărbatul a murit. Colegul lui
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.