Crimă şocantă în Moldova. Un profesor de 44 de ani şi-a împuşcat mortal soţia, directoare adjunctă la şcoala la care preda, după care s-a sinucis. Bărbatul s-a folosit de arma de vânătoare pe care o deţinea legal pentru a comite cele două fapte. Cuplul avea doi copii, un băiat şi o fată, ambii studenţi la medicină. „O familie foarte exemplară, conflicte până acum la dumnealor nu am auzit, erau prietenoși, se întâlnesc și trăiesc încă de la finele colegiului. Ambii auterminat colegiul pedagogic, pe urmă au câte două universități terminate, oameni stimați și la locul lor erau. Nu știu ce putea să-i determine să facă acest pas, ne gândim și noi și suntem într-un… nici nu avem idee ce i-a dus la aceea ca să facă pasul dat”, a declarat Lilia Hîrbu, primarul comunei, potrivit tnv.md. Și directoarea gimnaziului, Margareta Codreanu, confirmă că nu existau semne vizibile de conflict: „Nu erau certați. În primul rând, dumnealor erau acum în concediu, altceva nu pot adăuga acum nimic.” „El era un învățător extraordinar. Avea diplome în pedagogie, juridic, masterate în matematică și fizică. Ce s-a întâmplat între ei, nu știm niciun cuvânt”, a declarat o locuitoare.
Revin furtunile în cursul după amiezii de astăzi, la nivelul teritoriului gorjenesc, anunță pagina de Facebook Severe Weather Alert Gorj. „Fenomene meteorologice vizate: Instabilitate atmosferică temporar accentuată. Interval de valabilitate: 15 iulie 2025 (între orele: 12:00 – 18:00). Pe durata zilei de astăzi, începând cu orele prânzului, mai întâi în cea mai mare parte a zonei montane, iar apoi și în zonele joase de relief, gradul de instabilitate atmosferică va
.
Astăzi, Inspectoratul de Jandarmi Județean Gorj marchează o zi cu o profundă încărcătură istorică: aniversarea primei atestări documentare a Jandarmeriei în județ, datând din anul 1894. În această zi, cu exact 131 de ani în urmă, printr-un Decret Regal, lua ființă compania de jandarmi rurali din Gorj, sub comanda căpitanului Irimia Ion, deschizând un capitol esențial în asigurarea ordinii și siguranței publice în această zonă a țării. „Ziua aniversară a
.
Astăzi, Marius Vlaicu, arbitru de baschet din Târgu Jiu, a transmis un mesaj plin de tristețe după decesul profesorului Constantin Brădiceanu. Profesorul Brădiceanu era o personalitate respectată în baschetul gorjean, recunoscut pentru contribuția sa în dezvoltarea sportului în Târgu Jiu. În anii ’70–’80, a antrenat generații valoroase de baschetbaliști de la Școala Sportivă Târgu Jiu, promovându-i în competiții naționale și cultivând caractere solide, după cum el însuși mărturisea: „Nimic nu
.
Un accident rutier mortal a avut loc la Grănicești, județul Suceava. Un tir și un autoturism s-au ciocnit în trafic și din păcate șoferul autoturismului a decedat. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 2, localitatea Grănicești, județul Suceava, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocamion. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului. Circulația rutieră este
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.