Vineri, 27 iunie, Muzeul Județean Gorj a încheiat luna iunie cu o activitate interactivă și educativă, dedicată importanței apei în natură și pentru viața omului. Participanții au avut ocazia să observe microorganisme vii la microscop, recoltate dintr-un lac de acumulare al Jiului, să învețe despre ecosistemul lacului și circuitul apei în natură. Cei prezenți la activitate au vizionat, apoi, un film educativ cu personajul Paxi despre călătoria apei, au participat la o „vânătoare de comori” în secția de istorie – identificând obiecte legate de apă – și au colorat fișe tematice. Momentul cel mai captivant a fost experimentul de poluare a apei, care i-a ajutat pe cei mici să înțeleagă efectele nocive ale poluării și importanța protejării acestei resurse esențiale. „A fost ultima activitate din iunie, dar iulie vine cu noi provocări! Școala de vară la muzeu vine în întâmpinarea doritorilor. În luna iulie, te așteptăm cu activități creative și educative, în fiecare vineri, la Muzeul de Istorie (Str. Geneva nr. 8, Târgu Jiu): 📅 4 iulie – Din viața insectelor 📅 11 iulie – Arghezi și pasiunea lui pentru stupărit 📅 18 iulie – Micii zburători 📅 25 iulie – Cu barca prin istorie Program: 11.00–13.00 și 15.00–17.00. Preț bilet (2 ore): 15 lei. Detalii: 0766.314.582 (Aura Stoenescu). Biletele se pot cumpăra de luni până vineri, de la sediul muzeului, (7:30–16:30) – vinerea doar pentru săptămânile următoare.
Județul Gorj se află astăzi sub incidența unui cod de vânt puternic, potrivit unei avertizări emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Meteorologii avertizează că, în cursul zilei de 28 iunie, vântul va sufla cu intensificări serioase în sud-vestul țării, rafalele pot atinge 50–70 km/h. Zona vizată include Oltenia, în special vestul și sudul regiunii, iar județul Gorj se află printre cele afectate. Autoritățile le recomandă cetățenilor:
.
Un român de 33 de ani, Cosmin Alexandru Cimbru, și-a găsit sfârșitul într-un impact cumplit în Italia, pe 8 iunie, în jurul orei 18:40, între Pantano și biserica Madonnina din Civitavecchia. Cosmin se afla pe un scuter alături de un prieten de 27 de ani, atunci când vehiculul cu două roți a intrat în coliziune frontală cu o mașină – o lovitură fatală pentru el. Impactul a fost atât de
.
La data de 28 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției 9 Novaci au fost sesizaţi de un bărbat din comuna Bengești-Ciocadia, cu privire la faptul că fiica sa, Stan Andreea Vera, de 13 ani, din aceeași comună, în cursul nopții, ar fi plecat de la domiciliul bunicului său, din localitate și nu a mai revenit. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că tânăra ar fi plecat, în
.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani, au depistat, în data de 28 iunie a.c., în jurul orei 00:30, un conducător auto care se deplasa pe strada 1 Decembrie 1918 din localitate, bănuit a se afla sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au oprit autoturismul pentru control, iar în urma testării șoferului cu aparatul etilotest, a fost indicată o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acțiuni similare au avut
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.