În urma evenimentului de la Zilele Municipiului Târgu Jiu, când primarul Marcel Romanescu i-a acordat titlul de „cetățean de onoare” prezentatorului Cătălin Măruță, reacțiile din mediul online nu au întârziat să apară. Printre cei care s-au arătat, subtil dar ferm, nemulțumiți de decizie se numără și jurnalista Octavia Geamănu, originară din Târgu Jiu, care a transmis un mesaj cu subînțeles pe rețelele de socializare. Fosta prezentatoare TV, cunoscută pentru legătura strânsă cu orașul natal, a făcut o postare amplă, în care, fără să-l numească direct pe Cătălin Măruță, lasă de înțeles că distincțiile onorifice ar trebui să ajungă la oameni care se implică cu adevărat în promovarea zonei, nu doar ocazional. Octavia Geamănu a scris următoarele: „Din vorbă-n vorbă aflu despre un eveniment recent cu cetățeni de onoare ai orașului Tg-Jiu. Nu mai sunt la curent cu știrile, în general, de mult timp, dar subiectul ăsta încă se dezbate intens, inclusiv pe drumurile (că ulițe nu mai sunt, din fericire – s-a asfaltat, măcar atât) satelor. Am bântuit mult prin zonă perioada asta și am vorbit cu mulți oameni, cum fac de fiecare dată când vin acasă. Nemulțumire mare, dom’le, legată de acest eveniment, după cum se vede și prin mediul online regional. Nu comentez. Dar aș vrea totuși să fac și eu două propuneri pentru următorul mare eveniment în care se vor acorda aceste distincții onorante. Pe persoană fizică, simplu cetățean crescut în Tg-Jiu, oraș unde vin des, nu doar din an în Paște, și pe care îl promovez intens. (Ce-i drept, acum vreo 10 ani am primit distincția de „Ambasador al turismului gorjean” și mi-am luat rolul în serios.) Deci, eu, pe persoană fizică, propun următorii: 1. Mihai Merlușcă – un om care se zbate enorm să facă Gorjul cât mai cunoscut, organizează evenimente minunate, atrage turiști și, unde mai pui, locuiește chiar aici. Domnul cu Aerodromul Bârza. 2. Cosmin Pigui – primarul de la Peștișani. Domnul Pigui ar putea ține liniștit cursuri pe Zoom despre cum să faci celebru un loc cu potențial, iar alți primari din Gorj (și nu numai) să ia notițe. Domn’ primar Romanescu, ziceți, merită acești domni?”
Eduard Lădaru a reacționat după ce, în ultimele două luni, au avut loc patru accidente de muncă în cadrul Complexului Energetic Oltenia, dintre care unul mortal. Președintele AUR Târgu-Jiu consideră că administrația CEO ar trebui să le ofere minerilor și energeticienilor asigurări de viață pentru ca familiile lor să aibă un venit în caz de accidente de muncă.
.
Într-o lume în care meșteșugurile vechi se sting încet, Corneliu Dumitru, un olărar din Gorj în vârstă de 83 de ani, ține vie o tradiție începută încă din copilărie. Născut la data de 24 aprilie 1942 în satul Cornești, comuna Bălești, Corneliu lucrează cu lutul de la 11 ani și spune cu mândrie: „Lucrez și în ziua de azi!” Invitat recent la Muzeul Satului din Petrila, meșterul gorjean a modelat
.
Pe 27 iunie inima unei familii din Târgu Jiu s-a frânt. O tragedie greu de imaginat a lovit-o: o bunică și nepoata ei, în vârstă de doar 10 ani, au pierdut viața într-un accident rutier grav, petrecut pe DN 66 în Bănița, județul Hunedoara, în timp ce se întorceau acasă, la Târgu Jiu. Conform informațiilor oficiale, mașina în care se aflau s-a izbit violent de un cap de pod, în
.
Inspectoratul Școlar Județean Gorj a publicat rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2025, sesiunea iunie, după soluționarea contestațiilor. Din cei 2.280 de candidați înscriși, 123 nu s-au prezentat la examene, iar un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă. În total, 2.157 de elevi au susținut probele, iar dintre aceștia, 1.324 au promovat examenul. Rata de promovare, la nivelul județului, este de 61,34%, ușor sub media națională. Din păcate,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.