Incident șocant în comuna Glogova, Gorj: o femeie de 73 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită cu o bucată de lemn de propriul ginere, în vârstă de 63 de ani. Agresiunea a avut loc în ciuda unui ordin de protecție emis împotriva bărbatului, valabil până în martie 2026. Polițiștii au deschis dosar penal pentru lovire și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. “În seara de 28 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizaţi prin apelul 112, de o femeie de 73 de ani, din comuna Glogova, cu privire la faptul că a fost agresată de o persoană. Din primele cercetări efectuate de polițiști, la fața locului, a reieșit faptul că, în jurul orei 19:20, în timp ce apelanta se afla în curtea locuinței sale, ar fi avut un conflict verbal cu ginerele său, de 63 de ani, din aceeași comună, în urma căruia apelanta ar fi fost lovită cu o bucată de lemn, la mâna dreaptă. La fața locului s-a prezentat și un echipaj SAJ Gorj, iar apelanta a fost transportată la spital, unde a fost diagnosticată cu un traumatism, fiindu-i acordate îngrijiri medicale. Între cele două persoane există un ordin de protecție emis de către Judecătoria Motru, la data de 24.03.2025, valabil până la 24.03.2026.
Un bărbat de 53 de ani din comuna Negomir, condamnat la 2 ani, 3 luni și 10 zile de închisoare pentru infracțiuni la regimul rutier, a fost prins de polițiști după ce se sustrăgea executării pedepsei. Acesta a fost depistat în localitatea de domiciliu și escortat direct în Penitenciarul Târgu Jiu. “La data de 28 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Orașului Rovinari au primit spre executare un mandat de
.
Accidentul șocant produs pe Centura Narciselor, la Târgu Jiu, are acum un suspect reținut. Șoferul, un bărbat de 51 de ani, a fugit de la locul faptei după ce a lovit un pieton de 48 de ani, lăsându-l în agonie pe asfalt. Polițiștii l-au identificat câteva ore mai târziu, iar testele au arătat că se afla sub influența alcoolului. “În urma continuării cercetărilor, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu
.
O tânără din Mătăsari a cerut ajutorul poliției după ce a fost agresată de concubinul ei. Deși nu a suferit leziuni vizibile, evaluarea riscului a dus la emiterea unui ordin de protecție provizoriu și la deschiderea unui dosar penal pentru violență în familie. “În noaptea de 27/28 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați prin plângere, de o tânără de 28 de ani, din comuna Mătăsari,
.
Un bărbat de 48 de ani a fost lovit de un autoturism și abandonat pe marginea drumului, pe Centura Narciselor din Târgu Jiu. Șoferul vinovat a fugit de la locul accidentului, însă a fost identificat rapid de polițiști, care l-au prins la scurt timp, în timp ce încerca să se ascundă. Testul cu etilotestul a arătat că avea o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acum, acesta
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.