Un bărbat de 55 de ani, aflat la volan pe Defileul Jiului, a pierdut controlul mașinii într-o curbă periculoasă și a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de un alt autoturism. În urma impactului, o femeie a fost rănită și transportată de urgență la spital. “La data de 14 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un participant la trafic, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Defileul Jiului, rezultând vătămarea corporală a unei persoane. Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 55 de ani, din comuna Bănița, județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Bumbești-Jiu către Petroșani, într-o curbă periculoasă la dreapta, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, ar fi pătruns pe contrasens și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de apelantul în vârstă de 34 de ani, din municipiul Petroșani, județul Hunedoara. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei femei, pasageră în autoturismul condus de apelant, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.