Marius Borcan, liderul sindical din cadrul Uzinei Mecanice Sadu, crede că fabrica de armament de la Bumbești-Jiu va fi sprijinită de ministrul gorjean al Economiei, Radu Miruță. Sindicalistul a ajuns la această concluzie în urma discuțiile pe care le-a avut, sâmbătă, la Târgu-Jiu, cu Miruță. Marius Borcan susține că ministrul Economiei „a pus mâna pe telefon”, încercând să rezolve din problemele semnalate. Fabrica de muniție de la Bumbești Jiu are dificultăți în a se aproviziona cu materia primă- tablă și pulberi- pe care le ia de la combinatul din Galați și din Serbia. “Sâmbătă am avut o întâlnire cu domnul ministru al Economiei, Radu Miruță, la Târgu-Jiu. Am discutat despre problemele cu care se confruntă în prezent uzina, am văzut bune intenții din partea domniei sale. A pus imediat mâna pe telefon, a luat legătura cu Combinatul de la Galați, dar și cu alte instituții cu care noi lucrăm și am avea cât de cât vești bunișoare pentru viitor. Dacă Combinatul de la Galați își va relua activitatea și vom primi materia primă, uzina mecanică din Sadu va putea începe imediat producția. Am avut o întâlnire și cu domnul Victor Ponta la București. Acesta a promis că, imediat ce Serbia va ridica embargoul, va lua legătura cu ministrul apărării în Serbia, cu factorii responsabili să putem să găsim o soluție pentru a importa materia primă de care avem nevoie în Serbia. De moment am găsit soluții să menținem forța de muncă și să putem să le asigurăm drepturile salariale și bonuri de masă. Cu cât se întârzie mai mult, cu atât va fi mai rău pentru noi.
Guvernanții au transmis că nu mai vor școli cu mai puțin de 500 de elevi și nici grădinițe cu mai puțin de 300 de copii. În acest context, Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj lucrează, în această perioadă, la scenariul comasării unităților de învățământ. Constantin Huică, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, filiala Gorj, afirmă că măsurile anunțate de la minister vor duce la scăderea calității învățământului.
.
Angajații fabricii de cablaje din Târgu-Jiu vor primi între 3 și 10 salarii compensatorii după ce vor fi concediați, protecția socială fiind prinsă în contractul colectiv de muncă. Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj afirmă că cei concediați vor beneficia de sprijinul instituției pe care o conduce pentru a-și găsi alte locuri de muncă.
.
Ministrul Dezvoltării a anunțat, la începutul săptămânii, că vor fi reduse 20% din posturile din primării. De la Târgu-Cărbunești ar trebui să plece 13 oameni. Primarul orașului Târgu-Cărbunești, Dănuț Birău, consideră că n-ar trebui făcute concedieri de angajați în primăriile care reușesc să-și asigure veniturile. „La prima vedere, de acum 2-3 săptămâni, vă spuneam că undeva în jur de 20 de oameni ar trebui să fie disponibilizați de la primărie,
.
Laurențiu Manolache susține că minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia nu mai pot primi voucherul de vacanță la valoarea de 3000 de lei, prevăzută în contractul colectiv de muncă, decât în situația în care guvernul dă un nou memorandum sau dacă se face vreo modificare legislativă în acest sens. Liderul sindical afirmă că salariații ar putea sesiza Inspectoratul Teritorial de Muncă sau ar putea apela la instanța de judecată,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.