Zeci de milioane de euro, atrase în primul mandat de un primar gorjean. Ce va face, în următorii 4 ani
Inapoi

Zeci de milioane de euro, atrase în primul mandat de un primar gorjean. Ce va face, în următorii 4 ani

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Social
Cosmin Morega și–a început cel de-al doilea mandat de primar. Sâmbătă, a depus jurământul, în urma căruia a fost învestit în funcție. Primarul afirmă că în primul mandat a reușit să atragă fonduri de peste 85 de milioane de euro, bani cu care au fost realizate investiții majore de modernizare în municipiu. În cel de-al doilea mandat, și-a propus să finalizeze de asfaltat toate străzile din Motru. “Sâmbătă, a avut loc această ședință de depunere a jurământului, atât primarul, cât și cei 15 consilieri validați, urmând ca și cei 2 colegi din consiliul local, în următoarea perioadă, să depună jurământul. Gândurile sunt bune pentru municipiul Motru, să continuăm investițiile, să continuăm tot ceea ce ne-am propus. Așa cum am spus-o și înainte de depunere a jurământului, în ședința festivă, în cei 4 ani, am reușit să atragem pentru municipiul Motru peste 85 de milioane de euro, bani necesari și pe care i-am folosit în investiții majore, începând de la extindere canalizare, apă, rețea de gaze, sănătate, educație, infrastructură rutieră, creșă, investiții în Școala Gimnazială nr. 1, 2, Grădinița nr.1 creșă și nr.7. Avem, de asemenea, iluminat public modern PUG, sunt 54 de proiecte majore, care vizează o dezvoltare majoră, rapidă, zic eu, în cei 4 ani de zile, din punct de vedere administrativ, toate având un singur scop, de creștere a calității vieții municipiului Motru și de a ajunge ca, în cel de-al doilea mandat, să nu mai existe în municipiul Motru zonă fără canalizare, apă, iluminat public modern, extindere gaze și, de ce nu, mi-aș dori să avem asfaltate, în următorii 4 ani, toate străzile din satele componente și apărținătoare municipiului Motru. Nu este imposbil, am demonstrat că se pot realiza multe lucruri în municipiul Motru și așa vom continua. Să nu uităm cele 35 de miliarde de lei, investiții pentru Direcția Publică Motru, alte 6 milioane de euro pentru Spitalul Municipal Motru și altele”, spune edilul.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social
Social

Acuzații la adresa conducerii CE Oltenia. “Eliberează adeverințe în bătaie de joc”

Constantin Crețan susține că șefii Complexului Energetic Oltenia trebuie să răspundă penal din cauză că eliberează adeverințe angajaților care nu sunt valabile la Casa de Pensii. Președintele Federației Naționale a Muncii afirmă că pe rolul instanțelor de judecată sunt aproximativ 200 de procese pe tema neeliberării adeverințelor necesare minerilor și energeticienilor pentru recalcularea pensiilor. „CEO și celelalte unități ne țin într-un blocaj permanent. Nu ne-au eliberat adeverințe și suntem în .

Social

Lider din CE Oltenia, despre ministrul Energiei: Vorbele dumnealui nu țin de cald

Guvernanții nu dau semne că ar vrea să rezolve problemele minerilor și energeticienilor pe care le-au ridicat la protestele din fața sediului guvernului și Ministerului Energiei, săptămâna trecută. Liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia atrag atenția că minerii și energeticienii nu mai cred în promisiunile ministrului Energiei. Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, speră ca Sebastian Burduja să aducă vești bune pentru angajații CEO, atunci când .

Social

Încep să vină investitorii într-o comună din Gorj. Se vor crea sute de locuri de muncă

Autoritățile locale din comuna Turburea au primit solicitări din partea mai multor investitori care caută diverse suprafețe de teren pentru realizarea unor stații de asfalt. Afaceriștii au fost atrași de această localitate pentru că este situată pe traseul drumului expres Filiași-Târgu Jiu. La Turburea, va fi realizată și o fabrică de mâncare pentru animale. Primarul Ion Bîrcă anunță că,în total, vor fi realizate aproximativ 400 de locuri de muncă. “Anumite .

Social

Complexul Energetic Oltenia se pregătește de închidere

Complexul Energetic Oltenia, un important jucător pe piața energiei din România, a fost pregătit în ultimii ani pentru a-și închide activitatea. CEO-ul companiei implementa treptat un plan de restructurare, care prevede închiderea carierelor și a termocentralelor pe bază de cărbune până în anul 2026. Recent, la Termocentrala Rovinari, a fost repornit grupul nr. 5, după o perioadă de 10 ani de modernizare. Cu toate acestea, complexul energetic se confruntă cu o .

Pagina de facebook

-
-

Recente din gorj-2

-
-

00:05

O șoferiță a lovit 13 mașini parcate! FOTO

Un grav accident a avut loc în această seară în Capitală. 13 mașini au fost lovite de o șoferiță care a pierdut controlul volanului. S-a întâmplat pe Șoseaua Mihai Bravu, în Sectorul 3, într-o zonă aglomerată. În total, 14 mașini au fost avariate, cea a șoferiței și alte 13 mașini care erau parcate. La data de 21.10.2024, în jurul orei 20.22, o femeie în vârstă de 39 ani, a condus
Image Description

22:56

Au contestat listele la parlamentare. Ce spune un lider AUR Gorj despre acțiunea PNL

Partidul Național Liberal a contestat listele AUR la parlamentare după ce au observat că nu au fost semnate și de președintele Consiliului Național de Conducere, Claudiu Târziu, așa cum cere statutul Alianței pentru Unirea Românilor. Magistrații gorjeni au respins, însă, ca neîntemeiată contestația PNL. Eduard Lădaru, președintele AUR Târgu-Jiu, crede că adversarii politici au contestat listele Alianței pentru Unirea Românilor la parlamentare de teamă că formațiunea politică ar putea obține
Image Description

22:54

Acuzații la adresa conducerii CE Oltenia. “Eliberează adeverințe în bătaie de joc”

Constantin Crețan susține că șefii Complexului Energetic Oltenia trebuie să răspundă penal din cauză că eliberează adeverințe angajaților care nu sunt valabile la Casa de Pensii. Președintele Federației Naționale a Muncii afirmă că pe rolul instanțelor de judecată sunt aproximativ 200 de procese pe tema neeliberării adeverințelor necesare minerilor și energeticienilor pentru recalcularea pensiilor. „CEO și celelalte unități ne țin într-un blocaj permanent. Nu ne-au eliberat adeverințe și suntem în
Image Description

22:26

Lider din CE Oltenia, despre ministrul Energiei: Vorbele dumnealui nu țin de cald

Guvernanții nu dau semne că ar vrea să rezolve problemele minerilor și energeticienilor pe care le-au ridicat la protestele din fața sediului guvernului și Ministerului Energiei, săptămâna trecută. Liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia atrag atenția că minerii și energeticienii nu mai cred în promisiunile ministrului Energiei. Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, speră ca Sebastian Burduja să aducă vești bune pentru angajații CEO, atunci când
Image Description

22:26

Zeci de milioane de euro, atrase în primul mandat de un primar gorjean. Ce va face, în următorii 4 ani

Cosmin Morega și–a început cel de-al doilea mandat de primar. Sâmbătă, a depus jurământul, în urma căruia a fost învestit în funcție. Primarul afirmă că în primul mandat a reușit să atragă fonduri de peste 85 de milioane de euro, bani cu care au fost realizate investiții majore de modernizare în municipiu. În cel de-al doilea mandat, și-a propus să finalizeze de asfaltat toate străzile din Motru. “Sâmbătă, a avut
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
gorj-2 WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul gorj-2
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete