Accident rutier grav în Suceava: Două tinere rănite pe o trecere de pietoni
Două tinere de 21 de ani au fost rănite sâmbătă seara, după ce au fost lovite de un autoturism în timp ce traversau regulamentar pe o trecere de pietoni pe bulevardul George Enescu din Suceava, în apropierea patiseriei Luca. Potrivit primelor informații, impactul a fost puternic, proiectând victimele la aproximativ cinci metri de locul accidentului.