Angajații Minprest Serv Rovinari sunt amenințați cu peste 150 de concedieri colective
Situația tensionată de la Minprest Serv SA Rovinari a luat amploare după anunțarea concedierilor colective care afectează mai mult de 150 de angajați, potrivit sindicaliștilor. Președintele Sindicatului Liber Alfa Minprest, Cosmin Bivolaru, susține că se ia în calcul declanșarea unei greve a foamei la Ministerul Energiei, ca formă de protest față de măsurile decise pentru restructurare.