Gorjenii au la dispoziție 374 de locuri de muncă vacante
Vești bune pentru gorjenii care sunt în căutarea unui loc de muncă. Conform unor informații furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, în acest moment sunt disponibile nu mai puțin de 374 de locuri de muncă în diverse domenii de activitate.
👉 Oferta cuprinde meserii pentru persoane cu sau fără calificare
Oferta actuală este una dintre cele mai consistente în ultima perioadă, incluzând atât meserii destinate persoanelor fără calificare, cât și posturi ce necesită experiență sau studii superioare. Angajatorii au nevoie urgentă de personal în mai multe domenii, printre care se numără agenți de securitate, agenți de vânzări, bucătari, ospătari și șoferi.
De asemenea, lista continuă cu electricieni, sudori, lăcătuși mecanici, instalatori, stivuitoriști, dulgheri, zidari, cameriste, infirmieri, lucrători comerciali, manipulanti marfă, curieri, vulcanizatori și muncitori necalificați.
👉 Posturi vacante pentru specialiști cu studii superioare
AJOFM Gorj oferă și oportunități pentru cei care dețin studii superioare, anunțând 17 posturi destinate specialiștilor. Acestea includ medici specialiști, medici veterinari, ingineri agronomi, ingineri în industria alimentară, directori de cercetare-dezvoltare, consilieri în asigurări, referenți de specialitate și specialiști în resurse umane.
Numărul mare de posturi vacante apare în contextul în care mulți angajatori se confruntă cu lipsa forței de muncă și dificultăți în ocuparea locurilor disponibile.