Biserica Catolică din Portugalia va compensa financiar victimele abuzurilor sexuale comise în sânul Bisericii. Anunțul a fost făcut de instituției joi. Membrii Conferinței episcopilor din Portugalia s-au adunat la Sanctuarul din Fatima începând de luni, pentru a discuta printre alte subiecte, despre compensații pentru victimele abuzurilor.
Potrivit unui raport publicat în februarie 2023 de o comisie portugheză finanțată de Biserică, cel puțin 4.815 minori au fost abuzați sexual de clerici, majoritatea preoți, timp de șapte decenii. Autorii raportului consideră că aceste descoperiri sunt doar "vârful aisbergului", iar conducătorul comisiei, Pedro Strecht, a precizat că peste 100 de preoți suspectați de abuz sexual continuă să activeze în cadrul Bisericii.
În luna următoare, Biserica a anunțat câțiva pași pentru a combate problema abuzurilor sexuale asupra copiilor, însă a fost criticată pentru că nu a luat măsuri mai drastice. Liderul CEP, episcopul Jose Ornelas, a declarat că adunarea organizației a aprobat în unanimitate acordarea de compensații, iar cererile vor fi primite între iunie și decembrie anul acesta. Până în prezent, 21 de persoane au cerut deja compensații.
Un comitet va stabili suma care va fi acordată fiecărei victime, iar un fond nou creat, CRP, va fi utilizat pentru a face plățile, a mai precizat Ornelas. Criteriile pentru stabilirea valorii compensațiilor sunt încă în discuție, însă episcopul a menționat că nu a fost stabilită o sumă maximă și că vor fi luate în considerare gravitatea fiecărui caz în parte.
Scandalurile de abuzuri sexuale au șocat Biserica Catolică și în alte țări, precum Statele Unite, Irlanda și Franța. În țara vecină, Spania, Biserica a anunțat în noiembrie că va da compensații victimelor abuzurilor sexuale, chiar și în cazuri în care preotul acuzat a murit, ceea ce reprezintă o schimbare față de poziția anterioară a Bisericii în această privință.
Episcopul Ornelas a afirmat că vor fi acordate compensații și victimelor portugheze care au acuzat preoți care au decedat.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail