Ministrul agriculturii din Ucraina, Mikola Solski, este suspectat de Agenția Anticorupție într-o anchetă privind achiziționarea ilegală de terenuri de stat în valoare de 291 de milioane de hrivne (aproximativ 7 milioane de euro). Conform presei ucrainene citate de News.ro, Solski a fost responsabil cu supravegherea industriei cerealiere încă de la numirea sa în martie 2022.
Într-un comunicat, Biroul Național Anticorupție din Ucraina a anunțat că a descoperit o schemă frauduloasă condusă de un ministru în funcție. Cu toate că nu este menționat direct în comunicat, se precizează că suspectul este fostul președinte al comisiei parlamentare pentru agricultură, poziție ocupată anterior de Solski înainte de a deveni ministru.
Acesta ar fi prima persoană de rang înalt din guvernul președintelui Volodimir Zelenski care este suspectată de corupție. Potrivit unei surse citate de Ukrainskaia Pravda, faptele ar fi avut loc în perioada în care Solski practica avocatura, adică între 2017 și 2018.
Grupul infracțional condus de Solski includea funcționari ai statului de la Cadastru și "supervizori" care controlau activitățile acestor organisme. Aceștia ar fi ajutat la distrugerea documentelor prin care două întreprinderi de stat din regiunea Sumî aveau dreptul de a utiliza în mod permanent terenurile deținute de stat. Prin lipsa de dovezi, s-a emis un act de ocupare neautorizată a acestor terenuri.
Ulterior, cu ajutorul unor funcționari de la Cadastru regional, parcelele de teren au fost transferate în proprietatea unor cetățeni aleși în prealabil pentru a le concesiona către exploatații agricole private. Pentru a primi terenul, cetățenii trebuiau să semneze un acord de închiriere către exploatația agricolă respectivă.
În urma fraudei, participanții la schemă ar fi confiscat 1.250 de terenuri cu o suprafață totală de 2.493 de hectare, în valoare de peste 291 de milioane HRN la momentul comiterii infracțiunii. De asemenea, aceștia au încercat să obțină ilegal 3.282 de hectare de teren în valoare de aproximativ 190 de milioane HRN, însă au fost opriți de agenții de la NABU și procurorii de la SAPO, care a efectuat percheziții și a confiscat parcelele.
În prezent, organizatorul schemei, adică ministru în funcție, doi supervizori de la Cadastru și o persoană care a facilitat infracțiunea au fost suspectați și notificați cu un aviz de suspiciune, conform sursei citate de Ukrainskaia Pravda.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail