Înapoi la știri
News Alert Două explozii la Damasc, lângă hotelul unde a fost cazat președintele Franței, Emmanuel Macron, aflat în vizită oficială
4 ore în urmă
3 minute min
Ion Ionescu
Două explozii s-au produs marți la Damasc, în momentul în care președintele francez Emmanuel Macron se află prima vizită a unui lider al unei puteri occidentale în Siria de la venirea la putere a unei coaliții islamiste, scrie Le Figaro. Martori oculari au văzut fum ridicându-se dintr-o zonă situată în apropierea hotelului din centrul Damascului, unde președintele francez a petrecut noaptea și de unde a plecat în cursul dimineții pentru a participa la discuții la palatul prezidențial. 🚨BREAKING: Initial reports of two explosions in Damascus near the hotel where French President Emmanuel Macron is staying pic.twitter.com/HgIAWrfL81 Potrivit jurnalistului Le Figaro prezent la Damasc, președintele Macron a ajuns în siguranță la palatul prezidențial, unde urmează să se întâlnească cu omologul sirian Ahmed al-Sharaa, înainte de a participa la o reuniune cu reprezentanți ai mediului de afaceri. Emmanuel Macron este însoțit de mai mulți directori ai unor companii franceze, printre care Rodolphe Saadé, de la CMA-CGM, și Patrick Pouyanné, de la TotalEnergies. Martorii au văzut fum ridicându-se din zona în care s-a aflat Macron. Liderul francez părăsise hotelul Four Seasons și ajunsese la palatul prezidențial pentru întrevederea cu omologul său, Ahmed al Sharaa. Ambulanțele, cu sirenele pornite, s-au îndreptat spre locul respectiv, în timp ce forțele de securitate au blocat mai multe ieșiri care duceau spre zonă. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Emmanuel Macron a sosit luni seara în Siria, aceasta fiind prima vizită a unui lider al unei puteri occidentale în această țară de la venirea la putere a unei coaliții islamiste. Vizita sa are loc în contextul în care zece persoane au fost ucise joi într-un atentat cu bombă asupra unei cafenele din centrul Damascului. Luni seara, Emmanuel Macron a luat cina împreună cu președintele sirian într-un restaurant din centrul Damascului, înainte de a se îndrepta împreună cu acesta către celebra moschee a Omayyazilor, situată în inima orașului.