Pregătirile pentru întâlnirea Trump-Putin, în mâinile a doi oficiali
Update cu 1 săptămână în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Pregătirile pentru întâlnirea Trump-Putin, în mâinile a doi oficiali
Consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov a dezvăluit că următoarea întâlnire dintre Donald Trump și Vladimir Putin va fi organizată de secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Data întrevederii va depinde de evoluția pregătirilor.
Discuțiile pentru organizarea summitului vor avea loc în zilele următoare, iar locul stabilit pentru întâlnire este Budapesta, propusă de președintele american și acceptată imediat de liderul rus, a adăugat Ușakov la o conferință de presă.
În convorbirea telefonică recentă dintre cei doi președinți, Putin și-a reafirmat controlul strategic asupra situației din Ucraina și a exprimat opoziția față de livrarea rachetelor Tomahawk solicitate de Zelenski. „Vladimir Putin și-a reiterat teza că rachetele Tomahawk nu vor schimba situația pe câmpul de luptă, dar vor provoca daune semnificative relațiilor dintre țările noastre”, a declarat consilierul rus.
Potrivit digi24.ro, Trump va lua în calcul aceste observații în întâlnirea pe care o va avea cu președintele ucrainean la Washington, vineri. Aceasta a fost a opta convorbire telefonică dintre cei doi lideri anul acesta, inițiată de Moscova, notează aceeași sursă.