Accident rutier pe centura ocolitoare a localității Vinerea
Accident rutier pe centura ocolitoare a localității Vinerea
Un accident de circulație a avut loc joi, 19 decembrie 2024, pe centura ocolitoare a localității Vinerea, în jurul orei 13:20. Din primele informații, un autoturism a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat. Incidentul a fost anunțat autorităților competente.
Potrivit celor comunicate de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, o persoană din vehicul a suferit răni superficiale, resimțind dureri la un brat. Echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului pentru a oferi îngrijiri medicale victimei și pentru a analiza circumstanțele care au dus la producerea accidentului.