Înapoi la știri

Bombă în industria de armament! Directori reținuți de DNA, iar la unul dintre ei procurorii au găsit aproape 500.000 de euro cash

1 oră în urmă
7 minute min
Simona Stan
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au anunțat reținerea pentru 24 de ore a mai multor persoane cu funcții de conducere în industria de armament, într-un dosar care vizează presupuse fapte de corupție comise în perioada decembrie 2025 – iulie 2026. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23, respectiv 24 iulie 2026, față de inculpații: “RAFIU MIHAI, director general al Societății Comerciale „Uzina Mecanică București” – S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (12 acte materiale); PÎRVU TIBERIU ALEXANDRU, director general al Societății Comerciale „Uzina Mecanică Plopeni” – S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale); SORESCU LILIANA, director comercial al Societății Comerciale „Uzina Mecanică Plopeni” – S.A., pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată și V.M., administrator în fapt al mai multor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și dare de mită în formă continuată (2 infracțiuni). La data de 24 iulie 2026, cei patru inculpați vor fi prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada 18 decembrie 2025 – 16 iulie 2026, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Rafiu Mihai, în calitate de director general al Societății Comerciale „Uzina Mecanică București” – S.A., ar fi primit de la inculpatul V.M., atât direct, cât și prin intermediul altei persoane, suma totală de 48.000 lei, remisă în 12 tranșe a câte 4.000 lei. Sumele de bani ar fi fost primite în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privind inițierea unor proceduri de achiziție, derularea raporturilor contractuale dintre uzină și societățile comerciale administrate în fapt de inculpatul V.M., precum și aprobarea plății facturilor emise de acestea. În perioada mai – iulie 2026, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Pîrvu Tiberiu Alexandru, în calitate de director general al Societății Comerciale „Uzina Mecanică Plopeni” – S.A., ar fi primit direct de la inculpatul V.M. suma totală de 25.900 lei, remisă în trei tranșe, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privind aprobarea comenzilor și efectuarea plăților aferente contractelor încheiate cu societățile comerciale administrate în fapt de inculpatul V.M. În cursul anului 2026, inculpata Sorescu Liliana, în calitate de director comercial al Societății Comerciale „Uzina Mecanică Plopeni” – S.A., ar fi pretins și primit de la inculpatul V.M., în mai multe tranșe, suma totală de 24.250 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privind lansarea comenzilor către societățile comerciale administrate de acesta și efectuarea formalităților necesare recepției bunurilor livrate. Într-o împrejurare distinctă, în luna februarie 2026, aceeași inculpată ar fi primit de la reprezentantul altor societăți comerciale aflate în relații contractuale cu Societatea Comercială „Uzina Mecanică Plopeni” – S.A. suma de 3.800 USD, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privind lansarea comenzilor și efectuarea formalităților necesare recepției bunurilor livrate de societățile respective. Ulterior, în perioada 15 mai – 29 iunie 2026, invocând faptul că suma de 3.800 USD primită anterior ar fi fost formată din bancnote false, inculpata Sorescu Liliana ar fi primit de la aceeași persoană, prin intermediul inculpatului V.M., echivalentul în lei al acestei sume, respectiv 17.200 lei. Contractele încheiate de cele două uzine cu societățile comerciale menționate aveau ca obiect, în principal, servicii de mentenanță, achiziția de materiale și prestări de servicii. În urma perchezițiilor efectuate la data de 23 iulie 2026, la domiciliul inculpatului Pîrvu Tiberiu Alexandru au fost identificate sume de bani în numerar, în lei și valută, în cuantum de aproximativ 500.000 de euro. Sumele de bani au fost ridicate în vederea instituirii măsurii asigurătorii a sechestrului. Inculpaților le-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală. În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop instituirea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Alte postari din Ultima oră
Ultima oră

Angajări la o primărie din Gorj

Primăria comunei Bolboși a anunțat organizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante de inspector, clasa I, grad profesional asistent, în cadrul Compartimentului de Asistență Socială. Persoanele interesate își pot depune dosarele de înscriere până la 3 august 2026, la sediul Primăriei Bolboși.

Ultima oră

Alertă în toată România! O adolescentă de 15 ani a dispărut fără urmă după ce a plecat de acasă în toiul nopții

Polițiștii au dat-o în urmărire la nivel național pe Alina Florentina Avram, o adolescentă în vârstă de 15 ani din județul Brăila, după ce aceasta a dispărut fără urmă. Potrivit informațiilor transmise de autorități, fata a plecat voluntar de la domiciliu în seara zilei de 23 iulie 2026, în jurul orei 22:00, iar până în prezent nu a mai revenit acasă și nu a putut fi contactată.

Ultima oră

Accident spectaculos lângă Gorj! Două mașini au ajuns într-o benzinărie după un impact violent! FOTO

Un accident spectaculos s-a produs în jurul orei 14:00, în comuna Coșoveni, județul Dolj, pe drumul care leagă Craiova de Caracal. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști, un bărbat de 38 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism din direcția Craiova către Caracal, s-ar fi angajat în depășirea unui alt autoturism, condus de un bărbat de 32 de ani, tot din Craiova.

Ultima oră

GORJ: Lovitură grea pentru Dacorex! Amendă de 160.000 lei și procedură de suspendare a autorizației după dezastrul de la Pleșa

Societatea Dacorex, care desfășoară activități în Cariera Pleșa, s-a ales cu o nouă sancțiune extrem de dură în urma unui nou control efectuat de inspectorii Apelor Române Jiu. Compania a fost amendată cu 160.000 de lei, iar autoritățile au declanșat procedura de suspendare a Autorizației de Gospodărire a Apelor, după ce au descoperit mai multe nereguli grave.

Acasa Recente Radio Județe