Înapoi la știri

Bugetul MApN pentru 2026 crește cu 19% față de anul trecut

21 Mar 2026
2 minute min
Maria Simionescu

Ministerul Apărării Naționale (MApN) va beneficia de un buget de 49,426 miliarde lei pentru anul 2026, conform declarațiilor lui Radu Miruță, ministrul Apărării. Aceasta reprezintă o creștere de 19% comparativ cu alocarea din anul precedent și constituie 2,45% din PIB. Aproximativ 18,8 miliarde lei, adică 38% din totalul bugetului, vor fi destinați înzestrării.

👉 Investiții în modernizare și echipamente militare

Din suma alocată, fondurile vor fi utilizate pentru achiziționarea de echipamente moderne și dezvoltarea „capabilităților reale”, a subliniat Miruță pe pagina sa de Facebook. De asemenea, bugetul asigură continuarea programelor majore de modernizare și investiții în infrastructura militară strategică.

Printre obiectivele financiare se numără și pregătirea militară pentru până la 3.000 de tineri voluntari, participarea militarilor români la misiuni externe și respectarea angajamentelor față de NATO și UE.

👉 Un buget responsabil pentru apărare

„Am reușit, în urma negocierilor din Coaliție, să asigurăm fonduri pentru prima etapă a programului pentru soldați gradați voluntari – aproximativ 3.000 de tineri care vor avea șansa unei pregătiri militare de bază și, poate, a unei cariere în Armată. Tineri care vor descoperi un sens nou în viață. România are nevoie de oameni pregătiți. Dar, mai ales, are nevoie de oameni care aleg să fie pregătiți”, a declarat ministrul. Potrivit acestuia, fiecare leu trebuie cheltuit în mod corect, transparent și eficient.

Miruță a afirmat că un buget responsabil pentru apărare „nu este un lux”, ci o „garanție” pentru siguranța României, reafirmând astfel importanța gestionării eficiente a resurselor alocate.

Alte postari din Ultima oră
Ultima oră

Se întâmplă în Oltenia! Cultură de canabis, ascunsă printre porumb și viță-de-vie

O cultură de aproximativ 1.000 de plante de canabis a fost descoperită de polițiști și procurorii DIICOT în grădina unui bărbat de 59 de ani din orașul Balș, județul Olt. Plantele, care ajungeau până la doi metri înălțime, erau ascunse printre rânduri de porumb și viță-de-vie, într-o încercare de a nu atrage atenția.

Ultima oră

A doua zi de grevă în sistemul sanitar. Ce se întâmplă la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

Angajații din sistemul sanitar se află miercuri, 29 iulie, în cea de-a doua zi de grevă generală, acțiunea de protest fiind continuată și la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Reprezentanții SANITAS Târgu Jiu susțin că autoritățile nu au oferit până în prezent un răspuns concret la revendicările formulate de salariați.

Ultima oră

Sfidare fără precedent în Gorj! După ce i-au oprit activitatea, administratorul Dacorex a anunțat că nu se conformează. A urmat o nouă amendă COLOSALĂ

Administrația Bazinală de Apă Jiu susține că administratorul SC Dacorex Com SRL a avut o atitudine sfidătoare pe întreaga durată a controlului desfășurat în 28 iulie și a declarat în mod explicit că nu se va conforma dispozițiilor impuse de inspectorii de gospodărire a apelor. Mai mult, la verificarea ulterioară, inspectorii au constatat că măsura de sistare a activității nu a fost respectată.

Acasa Recente Radio Județe