Caravana Reciclarii Creative, un proiect național în județul Gorj
În anul școlar curent, județul Gorj este gazda proiectului național Caravana Reciclarii Creative, o inițiativă care promovează educația pentru mediu prin reciclare creativă. Această activitate este rezultatul unui parteneriat între Asociatia PlaYouth și Inspectoratul Școlar Județean Gorj.
Pe 1 februarie 2025, Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu a fost locul primei activități din cadrul acestui proiect, unde au fost prezenți reprezentanți ai Asociatiei PlaYouth, oficiali ai Inspectoratului Școlar Județean Gorj, cât și cadre didactice din diverse forme de învățământ, de la preșcolar la liceal. De asemenea, elevi voluntari ai colegiului au participat activ la eveniment.
Proiectul va include o serie de activități de educație ecologică desfășurate în instituțiile de învățământ, având ca scop înființarea a cinci zone de reciclare și recreere în cadrul școlilor. Aceste zone sunt: zona de reciclare selectivă, zona de păsări fericite, zona de lectură, zona verde, și zona de reciclare creativă. Prin aceste inițiative, se urmărește promovarea sustenabilității în rândul elevilor și al comunității locale.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail