Înapoi la știri

Destin frânt într-o clipă! Adi și Adina, doi soți, au murit într-un cumplit accident de motocicletă

1 oră în urmă
1 minut min
Elena Dumitrescu
O noapte care trebuia să fie una obișnuită s-a transformat într-o tragedie fără margini pentru două familii. Adi, în vârstă de 36 de ani, și soția sa, Adina, de 30 de ani, și-au pierdut viața într-un grav accident de motocicletă produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, în municipiul Oradea. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 00:43, pe Șoseaua Borșului (DN1), la intrarea într-un sens giratoriu. Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, motocicleta condusă de bărbat circula dinspre localitatea Sîntion către Oradea. Din cauze care urmează să fie stabilite în cadrul anchetei, motociclistul nu ar fi adaptat viteza la intrarea în sensul giratoriu, a pierdut controlul direcției și a lovit bordurile care delimitează carosabilul și spațiul verde. În urma impactului extrem de violent, motociclistul și pasagera au fost proiectați pe carosabil. Cei doi au suferit leziuni incompatibile cu viața, iar echipajele de intervenție nu au mai putut face nimic pentru a-i salva. Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror, pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Alte postari din Ultima oră
Ultima oră

O tânără de 18 ani din Craiova, în stare critică, salvată printr-o misiune aeromedicală de excepție

O misiune medicală fără precedent a fost desfășurată în România în noaptea de 25 spre 26 iulie, când o pacientă de doar 18 ani, aflată în stare critică și conectată la un sistem de susținere vitală ECMO, a fost transportată de urgență cu un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne de la Craiova la Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca. Operațiunea, coordonată de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) împreună cu UPU-SMURD București, a reprezentat prima misiune de transfer aeromedical interclinic al unui pacient asistat ECMO realizată de echipa multidisciplinară ECMO a Spitalului Floreasca.

Ultima oră

Cerere în căsătorie ca-n filme! Jandarmii au intervenit

O intervenție care părea de rutină s-a transformat într-un moment de poveste în Șcheii Brașovului. Un echipaj de jandarmi a pus în scenă un control pentru un presupus bagaj suspect, însă totul a fost, de fapt, parte dintr-un plan bine pus la punct pentru o cerere în căsătorie spectaculoasă.

Ultima oră

„Maluma de Rovinari” revine la Insula Iubirii!

Marcel Andrei, cunoscut de public drept „Maluma de Rovinari”, după orașul din județul Gorj în care a crescut, revine pe micile ecrane. După ce a devenit unul dintre cele mai populare personaje ale sezonului 8 al emisiunii „Insula Iubirii”, acesta va apărea din nou în show-ul de la Antena 1, însă de această dată într-o ipostază complet diferită.

Acasa Recente Radio Județe