Investiție uriașă în Gorj! Vin chinezii și spaniolii
Gorjul se pregătește să găzduiască unul dintre cele mai mari proiecte de energie verde din România. Tinmar Energy și Complexul Energetic Oltenia (CEO) au finalizat licitațiile pentru construirea a patru parcuri fotovoltaice, iar lucrările vor începe imediat după semnarea contractelor cu asocierea desemnată câștigătoare.
Momente de panică pentru gorjeanul Valentin Sanfira, astăzi, la cabana de la Vatra Dornei!
Potrivit mesajelor publicate de Valentin Sanfira pe rețelele de socializare, artistul și-a petrecut sfârșitul de săptămână la căsuța sa de vacanță. Într-o postare, acesta a transmis: „Am ajuns la căsuța de la Valea Doftanei.
Fratele unei doctorițe, mort într-un accident produs pe DN6
Un gest de un curaj impresionant s-a încheiat cu o tragedie. Valeriu Cardaș, un șofer de TIR în vârstă de 62 de ani și fratele unui cunoscut medic din Botoșani, și-a pierdut viața după ce, în ultimele clipe, a reușit să scoată camionul de pe carosabil pentru a evita o posibilă tragedie rutieră.
Copila de doar 13 ani violată aproape în fiecare noapte, ani la rând, de propriul tată
Un caz de-a dreptul tulburator și revoltator a avut loc în județul Arad. Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi violat fiica de doar 13 anișori ani la rând.