Meteorologii au emis o nouă avertizare de cod galben pentru 14 județe
Meteorologii au emis o nouă avertizare de cod galben pentru 14 județe
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a lansat, miercuri dimineața, o avertizare de cod galben de furtuni, valabilă până la ora 23:00, pentru 14 județe din România. În sud-estul țării sunt așteptate descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, pe alocuri, grindină.
Autoritățile au intervenit deja în mai multe zone afectate de vremea severă. În județul Prahova, pompierii și polițiștii au intervenit noaptea trecută după ce o furtună puternică a lovit regiunea. În localitatea Comarnic, o anexă gospodărească a fost distrusă de rafalele violente de vânt.