Polițiști din Mehedinți, în colaborare internațională, au arestat șase persoane urmărite internațional
Polițiști din Mehedinți, în colaborare internațională, au arestat șase persoane urmărite internațional
Polițiștii din Mehedinți au arestat șase persoane urmărite internațional
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Mehedinți, împreună cu colegii lor de la secțiile de poliție rurale Izvorul Bârzăi și Vânju Mare, au efectuat astăzi, 24 iunie, o serie de activități pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor și pentru depistarea persoanelor urmărite penal.
Conform informațiilor, polițiștii au colaborat cu autoritățile austriece pentru identificarea și reținerea unor indivizi care aveau mandate europene de arestare. Potrivit sursei asingorj.ro, cei șase bărbați, cu vârste între 24 și 36 de ani, sunt acuzați de furturi comise pe teritoriul Austriei, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 400.000 de euro. Aceste persoane se sustrăgeau urmăririi penale și se aflau pe lista celor căutați.
Politistii urmează să îi prezinte unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru a se decide asupra măsurilor de reținere pentru 24 de ore. După aceea, instanța va analiza cazul pentru a decide dacă va dispune arestarea și extrădarea celor șase indivizi.