De frica dronelor, rușii aruncă în luptă „tancul țestoasă”, o variantă modernă a „Elefantului Zburător” din Primul Război Mondial
Inapoi

De frica dronelor, rușii aruncă în luptă „tancul țestoasă”, o variantă modernă a „Elefantului Zburător” din Primul Război Mondial

Postat pe 10 Apr 2024

Update cu 10 luni în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Pentru a se proteja mai bine de atacurile neîncetate cu drone lansate de ucraineni asupra tancurilor rusești, inginerii ruși au modificat cel puțin unul dintre tancurile folosite în asalturile recente ale armatei ruse asupra pozițiilor ucrainene, montând un acoperiș de oțel care se întinde pe toată suprafața vehiculului, potrivit Forbes. În 1916, inginerul britanic William Tritton a proiectat un nou tip de tanc despre care credea că va putea proteja echipajul împotriva celui mai mare pericol cu care se confruntau tancurile la acea vreme, pe câmpul de luptă din Primul Război Mondial: artileria. Acel tanc poreclit „Elefantul zburător” era, practic, un tractor greu dotat cu tunuri și învelit în plăci de oțel de peste 7 centimetri grosime. Blindajul acoperea șasiul precum urechile clăpăuge ale unui elefant – de aici și denumirea. La mai bine de 100 de ani de atunci, niște ingineri ruși întreprinzători au modificat cel puțin unul dintre tancuri într-un mod în care au sperat că va proteja echipajul de cel mai mare pericol pe care îl înfruntă tancurile pe câmpul de luptă din Ucraina: mici drone explozive. Au montat deasupra tancului un acoperiș de oțel care se întinde pe toată lungimea vehiculului și se extinde parțial chiar și deasupra turelei. Este un Elefant zburător modern care a participat deja într-un asalt recent lansat asupra pozițiilor ucrainene din jurul localității Krasnohorivka, din Donețk. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media O dronă ucraineană a depistat tancul bizar, iar operatorii ucraineni de drone au postat o poză cu tancul pe rețelele sociale. Tancul ar putea fi un T-62, T-72, T-80 sau T-90 și a fost deja asemănat cu o broască țestoasă de analiști. „T vine de la 'turtle'”, a scris Astraia Intel pe X (Twitter). Pe lângă faptul că noul blindaj blochează mișcarea turelei și că, din cauza greutății mari, tancul are o mobilitate mult redusă, acest tip de protecție suplimentară nu va funcționa pe câmpul de luptă din Ucraina. Operatorii de drone FPV (first-person view) ai Ucrainei se pricep foarte bine să manevreze dronele lor ușoare astfel încât să lovească tancurile în punctul cel mai vulnerabil. În cazul Elefantului Zburător al rușilor, punctul slab se află chiar în dreptul turelei, partea din față a tancului nefiind protejată de noul acoperiș de oțel. O dronă kamikaze ucraineană și-ar putea găsi ținta fără prea mari probleme. Într-un incident recent, ucrainenii au reușit să strecoare o dronă pe sub un tanc stricat, în spațiul dintre șenile, pentru a lovi câțiva ruși care se adăpostiseră acolo – întâmplarea a avut loc în zona satului Berdici, regiunea Donețk, la vest de Avdiivka, unde se dau lupte grele acum între cele două armate. Cu toate că „tancul țestoasă” pare ridicol acum, pe măsură ce războiul se prelungește, astfel de improvizații încep să funcționeze din ce în ce mai bine. După ce Rusia a invadat Ucraina, dronele au devenit încetul cu încetul principala armă folosită împotriva tancurilor. Rușii și, mai apoi, ucrainenii au împrumutat o metodă folosită de luptătorii din Siria și au început să construiască acoperișuri și cuști improvizate de metal deasupra tancurilor. Doi ani mai târziu, armura în formă de cușcă a devenit un accesoriu standard al oricărui tanc rusesc sau ucrainean. Până și unele tancuri israeliene folosite în invazia Fâșiei Gaza au fost echipate cu aceste cuști de metal. Improvizațiile nu se limitează doar la blindajul tancurilor. Armatele Rusiei și Ucrainei atașează tot felul de sisteme de bruiaj al undelor radio și antene la diverse vehicule în speranța că vor reuși să imobilizeze dronele inamice. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Noi tipuri de vehicule apar pe câmpul de luptă, construite din componentele altor vehicule, pentru a răspunde mai bine condițiilor de luptă până când versiunile oficiale se adaptează realității de pe teren. Unul dintre cele mai interesante exemple este cel al forțelor teritoriale ucrainene care au îmbinat tunurile antitanc vechi MT-12 cu tractoare blindate MT-LB pentru a produce un nou tip de distrugătoare de tancuri autopropulsate: MT-LB-12. Cele două piese pot fi folosite și separat – vehiculul tractează tunul pe roți până în poziția de tragere și înapoi în siguranță – dar combinate într-un singur distrugător de tancuri improvizat, arma poate fi folosită mult mai rapid. Elefantul Zburător al rușilor a apărut în condițiile în care ucrainenii produc peste 100.000 de drone FPV pe lună, iar Rusia a pierdut mai mult de 2.600 de tancuri, potrivit Forbes. Astfel, tanchiștii ruși trebuie să se adapteze sau vor fi ținte sigure.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din gorj-2

-
-

19:01

Accident feroviar în Lunca Cetatuii, Iasi

Un accident feroviar a avut loc în Lunca Cetatuii, Ciurea, județul Iași, în jurul orei 17:45. Conform asingorj.ro, un autoturism a fost acroșat de un tren, numărul 11455. Potrivit informațiilor disponibile, în urma coliziunii, o singură victimă, o femeie, a fost găsită în stare de conștiență. Echipele de intervenție au ajuns rapid la fața locului pentru a oferi îngrijiri medicale victimei. Autoritățile continuă să investigheze circumstanțele acestui accident feroviar. Momentan, nu se
Image Description

18:36

Cuplu de români câștigă până la 25.000 de euro în trei luni pe un vas de croazieră

Un cuplu din România a dezvăluit cum au reușit să câștige între 18.000 și 25.000 de euro în doar trei luni de muncă pe un vas de croazieră. Potrivit unei declarații, Sonia, una dintre membrii cuplului, a explicat că munca pe mare nu necesită experiență prealabilă, dar este obligatorie obținerea carnetului de marinar și parcurgerea unor cursuri IMO de calificare maritimă. "Câți bani poate face un cuplu dacă optează să lucreze
Image Description

17:45

Grav accident rutier: Daria Tomniuc, o fetiță de 12 ani din Gorj, are nevoie de ajutor

Daria Tomniuc, o fetiță de 12 ani din comuna Bălteni, județul Gorj, se află într-o situație critică după un accident rutier grav. Potrivit informațiilor, incidentul a avut loc sâmbătă seara, pe 3 mai, când minora se afla pe bicicletă și a fost lovită de un autoturism marca Audi, fiind proiectată pe parbriz și apoi pe carosabil. După impact, mai mulți martori au intervenit pentru a-i acorda primul ajutor, iar Daria a
Image Description

17:35

Spitalul din Bumbesti-Jiu scoate la concurs un post de medic specialist

Spitalul Orășenesc "Dr. Gheorghe Constantinescu" din Bumbești-Jiu a anunțat recent organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post de medic specialist în obstetrică-ginecologie. Este vorba despre un post cu normă întreagă și caracter permanent, notează surse de specialitate. Reprezentanții spitalului au menționat că pot candida medicii care sunt specialiști sau primari în domeniul respectiv. Aceasta este prima dată când acest post este scos la concurs, iar angajarea se va face în conformitate
Image Description

17:14

Vernisajul unei expoziții aniversare la Târgu Jiu

Astăzi, Galeriile Municipale de Artă din Târgu Jiu au găzduit vernisajul unei expoziții aniversare, dedicată artistului plastic Florin Hutium, care împlinește 70 de ani. Evenimentul a fost o oportunitate emoționantă pentru toți participanții, inclusiv iubitori ai artei, colegi de breaslă și reprezentanți ai instituțiilor culturale. Conform asingorj.ro, expoziția a fost marcată de prezența Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, care a fost reprezentat de o delegație oficială. Managerul
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:18

- Timis - Proiectul "Județul în Miniatură" dă startul lucrărilor în Moșnița Nouă

Moșnița Nouă va beneficia de un nou parc tematic dedicat istoriei și turismului din județul Timiș. Proiectul "Județul în Miniatură", inițiat de o localnică în cadrul bugetului participativ al administrației județene acum trei ani, a început oficial lucrările. Conform publicației tion.ro, licitația pentru realizarea acestui parc a fost câștigată de firma Rogera Prest Com, cu sediul în satul Chișoda. Parcul va include machete în miniatură ale celor mai cunoscute monumente și
Image Description

19:13

- Dambovita - Ciolacu propune ieșirea PSD de la guvernare

Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a propus într-o ședință importantă a social-democratilor să se retragă partidul de la guvernare. Această decizie vine după eșecul lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, unde nu a reușit să se califice în turul doi. Conform damboviteanul.com, Ciolacu a comunicat înainte de ședință intenția sa de a face această propunere. „Când s-a constituit actuala Coaliție a avut două obiective. Primul a fost formarea unui guvern
Image Description

19:10

- Neamt - Alegeri prezidențiale în România: George Simion câștigător în fața unui scrutin strâns

Pe 4 mai 2025, cetățenii români din întreaga țară și din diaspora au participat la alegerile pentru un nou președinte. Conform rezultatelor prezentate de monitorulneamt.ro, candidatul Alianței pentru Unitatea Românilor, George Simion, a fost declarat câștigător al primelor estimări. Exit-poll-urile realizate pe parcursul zilei de votare, dar și imediat după încheierea acestuia, la ora 21.00, l-au plasat pe Simion în frunte, cu un procent de 41,4%. În competiția pentru locul doi,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
gorj-2 WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul gorj-2
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete