Înapoi la știri

Ilie Bolojan: „Parlamentul va fi convocat în sesiuni extraordinare”. Ce legi trebuie adoptate pentru a nu pierde banii din PNRR

2 ore în urmă
4 minute min
Maria Simionescu
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat, marți, că absorbția fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă „cel mai important proiect pentru România” în lunile iulie și august. Potrivit acestuia, România mai are de atras peste 4,5 miliarde de euro sub formă de granturi, iar pentru deblocarea acestor fonduri Parlamentul va fi convocat în sesiuni extraordinare pentru adoptarea reformelor asumate prin PNRR. Într-o postare publicată pe Facebook, Bolojan a precizat că Executivul nu mai poate adopta reformele prin angajarea răspunderii sau prin ordonanțe de urgență, astfel că proiectele legislative vor trebui dezbătute și votate de Parlament. „În lunile iulie și august, cel mai important proiect pentru România este absorbția fondurilor europene din PNRR. Mai avem de atras peste 4,5 miliarde de euro sub formă de granturi. Din aceste fonduri sunt finanțate lucrările la Autostrada Moldovei, electrificarea liniilor de cale ferată, spitalele aflate în construcție, școlile și creșele, anveloparea blocurilor, precum și o bună parte dintre investițiile din orașele și comunele din întreaga țară”, a transmis acesta. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Premierul a reamintit că fondurile din PNRR sunt acordate în funcție de îndeplinirea reformelor și a jaloanelor asumate de fiecare stat membru. „PNRR este cel mai mare program de investiții al Uniunii Europene. Statele membre primesc fondurile în funcție de îndeplinirea reformelor și de atingerea obiectivelor pe care și le-au asumat. Banii sunt acordați în tranșe: dacă nu îți îndeplinești obiectivele, nu primești fondurile aferente, iar dacă le îndeplinești parțial, primești doar o parte din bani. Țintele și reformele României au fost stabilite în 2021. Unele au fost realiste și le-am îndeplinit, iar pentru altele mai avem câțiva pași de făcut. Altele s-au dovedit a fi prea optimiste. Le-am renegociat acolo unde a fost posibil. Din păcate, unele obiective au rămas neîndeplinite”, a precizat acesta. Potrivit postării acestuia, România mai are de adoptat mai multe reforme care presupun modificări legislative, iar șase proiecte de lege sunt considerate prioritare. Este vorba despre: „Întrucât Guvernul nu mai poate recurge la procedura angajării răspunderii și nici la ordonanțe de urgență pentru adoptarea acestora, este necesară convocarea Parlamentului în sesiuni extraordinare, în perioada următoare, pentru dezbaterea și adoptarea acestor acte normative. Până la sfârșitul acestei săptămâni, vom încheia toate consultările cu Comisia Europeană și vom transmite grupurilor parlamentare, liderilor de partide și conducerilor celor două Camere propunerile de lege, astfel încât, în a doua jumătate a lunii iulie, acestea să poată fi discutate și adoptate”, a concluzionat Bolojan.
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe