Crede că un fost manager al CE Oltenia ar trebui să dea soluția pentru redresarea companiei
Afirmațiile lui Ion Iordache vin în contextul în care Daniel Burlan, fost președinte al directoratului CE Oltenia a declarat că există riscul ca CEO să intre în faliment din cauză că nu are bani pentru achiziționarea certificatelor de CO2. În plus, compania a încheiat 2025 cu o pierdere de peste 1 miliard de lei, iar pe primele 6 luni din 2026 ar avea încă o pierdere de circa 250 de milioane de lei.
CE Oltenia, în stare de faliment? Ce spune un mare lider
Liderul FNM a reacționat după ce Daniel Burlan, fost președinte al directoratului, a declarat că există pericolul falimentul pentru compania energetică. Constantin Crețan spune fostul manager știe ce se va întâmpla la Complexul Energetic Oltenia pentru că a lucrat la planul de restructurare.
Ce se întâmplă cu o clădire importantă din Târgu Jiu lăsată în paragină
Consiliul Județean Gorj a predat, în urmă cu câțiva ani, Companiei Naționale de Investiții Casa Tineretului din Târgu-Jiu. Autoritățile județene așteaptă, în continuare, ca CNI să emită ordinul de începere a lucrărilor.
Cât mai poate rezista Termocentrala Turceni în SEN
În acest moment, doar 4 grupuri pe lignit mai sunt funcționale, la CE Oltenia, dar nu se știe câte mai rămân, de la finalul lunii august. Termocentrala Turceni a mai rămas cu un singur grup.